Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Israel

A adevenit o tradiţie la “obştea” originarilor din Dorohoi stabiliţi în Israel, ca în prima sămbătă a lunii mai, să se întâlnească, să petreacă, şi mai mult decât atât, întâlnirile, revederile plăcute şi aducerile aminte, de neuitat, împletite cu nostalgia locurilor unde şi-au petrecut copilăria şi în general o mare parte din viaţa lor.
   
Aşa se face că şi anul acesta în pitorescul, magnificul şi renumitul loc a marei metropole meditarene, în oraşul supranumit; “oraşul fără pauze” sau “oraşul fără odihnă”, Tel Aviv, unde viaţa cotidiană pulsează în acelaş ritm atât ziua cât şi noaptea, în Parcul Iarkon, loc de promenadă şi distracţii, parc care taie oraşul parcă în două, el fiind situat chiar aproape de inima oraşului, unde iarba locului împreună cu apa Iarkonului fac “front” comun cu zecile de terase, restaurante şi magazine, iată că şi anul acesta au venit pe aceste meleaguri să se întâlnească c-am peste 150 de dorohoieni împreună cu familiile lor.
   
Amintind că ei reprezintă într-un fel generaţiile a doua şi a treia ale “marei” familii a dorohoienilor din Ţara Sfântă, cu toţii au venit dornici să-şi “desfacă” pe lângă bucuria revederilor, amintirilor cu zeci de prieteni şi cunoştinţe chiar şi sacoşele pline cu cele mai bune bunătăţi, dând astfel frâu gratarelor încinse să-şi facă “meseria”. Vinul sau berea din abundenţă a fost concurată cu “Murfatlar”, “Târnave”, “Cotnari”, “Dealul Mare”, “Huşi”, “Iaşi” sau chiar alte bunătăţi aduse chiar din România..
  
Amintesc la întâmplare printre participanţi, aşa cum a mai relevat, toţi însoţiţi de familiile lor. Abramovici Ninel, patronul unui lanţ de mari magazine alimentare renumite în Israel, care dacă nu mă înşel  a înlesnit ca renumitele cotlete sau mici producţie proprie, să fie “tranşate” amatorilor prezenţi la preţuri fără precedent. Erau prezenţi şi ing. Lazarovici Bebi, dr. Milian Croitoru cu fratele dr.Sonel Croitoru, dr. Ceauşu Ruthmila, prof.Tedi Marcovici, economist Didi Goldştein, fosta mare baschetbalistă a oraşului Bianca Cherbis, dr. Reta şi ing. Şfaiţzer etc.
  
Au fost mulţi, mulţi de tot pentru care a-şi trebui să fac un repertoar întreg. Cu toate acestea nu am voie să omit pe “creierul” întâlnirilor anuale, animatorul, şi nu de mult Preşedintele Originarilor din Dorohoi şi împrejurimi doctorul Coller Doron.  
Muzica românească a răsunat la fiecare pas, cei prezenţi aducându-şi mai fiecare aparate de radio, micro-receptoare, leptopuri sau chiar… televizoare, numai şi numai a fi în pas cu “limba românească. Cântecul “Pereniţei” mult îndrăgit nu s-a dezamăgit nici de data aceasta. S-a petrecut, s-a mâncat şi distrat până la orele “imperceptibile”, că mulţi nici nu şi-au dat seama că zorile ce se întrezăreau la orizont vesteau deja de mult o nouă zi de muncă…
  
Promisiunea. Multă sănătate şi la anul să se întâlnească ca în fiecare an din…nou. (Paloma Lăpuşneanu)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Israel
DorohoiNews.ro, 08-06-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

15.07.2012 la 10:38

Am fost la ei. Nu-si uita traditile Sendricenilor de aldata.

08.06.2012 la 11:43

la mine a fost invers..exact in vinerea aia eram la Dorohoi :))

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica
SC PIZZA COM SRL, cu sediul în Dorohoi, str. D. Pompeiu, nr.5, bl. C2, ap. 10, înregistrată ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro