Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

romani din afara care trimit bani in tara

Românii care muncesc în străinătate vor fi obligați să justifice cu documente sumele de bani trimise în țară, dacă acestea depășesc 1.000 de euro, în caz contrar riscând confiscarea banilor şi amenzi de până la 150.000 de lei, potrivit unui proiect inițiat de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, un organism care ține de Guvern. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, la Antena 3, că proiectul face parte din transpunerea unei prevederi europene.

Proiectul de lege iniţiat de ONPCSB prevede, la capitolul III - Obligaţii de raportare, Secţiunea 2 - Raportarea tranzacţiilor care nu prezintă indicatori de suspiciune, art. 7 (5), următoarele: „Pentru activitatea de remitere de bani, entităţile raportoare transmit Oficiului rapoarte privind transferurile de fonduri a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 1.000 euro.", scrie Mediafax.

„Art, 7 (7) Raportul pentru tranzacţiile prevazute la alin. (1), (3) şi (5) se transmite Oficiului în cel mult 3 zile lucrătoare de la momentul efectuării tranzacţiei, iar 11 raportul prevăzut la alin. (6) se transmite Oficiului în cel mult 3 zile lucrătoare de la momentul depunerii declaraţiei conform Regulamentul (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 octombrie 2005 privind controlul numerarului la intrarea sau la ieşirea din Uniune, deţinute de acestea la intrarea sau ieşirea din Uniune, conform unei metodologii aprobată prin ordin al preşedintelui Oficiului", se arată în proiect.

La capitolul IV - Măsuri de cunoaştere a clientelei, art. 10 (2) se arată: "Entităţile raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) (fundaţiile şi asociaţiile, federaţiile, inclusiv orice alte persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial) sunt obligate să cunoască identitatea entităţilor de la care primesc fonduri în cuantum mai mare decât echivalentul în lei a 1.000 de euro".

Proiectul de lege prevede şi sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor de raportare cu amenzi între 25.000 şi 150.000 lei.

„Capitolul X - Răspunderi şi sancţiuni, art. 43 – (1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, disciplinară, contravenţională, administrativă sau penală. (2) Pentru persoanele fizice, contravenţiile prevăzute la alin.(1) lit. a), d) şi f) se sancţionează cu avertisment sau amendă de la 25.000 lei la 150.000 lei".

De asemenea, este prevăzută şi o perioadă de maximum trei zile lucrătoare de la momentul în care persoanele fizice au efectuat tranzacţia, în care acestea să raporteze informaţii la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, la Antena 3, că proiectul face parte din transpunerea unei prevederi europene.

„Eu sunt foarte atent la acest propuneri de acte normative pentru că nu cred că România este ultima ţară care nu a transpus acea prevedere europeană şi cred că ar trebui să ne gândim de două ori atunci când transpunem un act normativ. Nu spune nimeni că nu trebuie să-l transpui, dar trebuie să vedem dacă toate celelalte state membre ale UE au transpus respectiva prevedere europeană. Cei care nu au transpus-o, de ce nu au făcut-o. Sunt state europene care preferă să nu transpună pentru un anumit motiv veniturile în economia proprie, chiar cu riscul de a ajunge la Curtea Europeană de Justiţie. Nu sunt adeptul transpunerii doar pentru că cineva ne cere. Desigur, într-un final se transpune, se face o întârziere asumată. Trei la mână, nu cred că românii care trimit acasă bani au de-a face cu acte de terorism. Sincer să fiu nu cred aşa ceva. Sunt oameni care muncesc în afara ţării noastre pentru a-şi întreţine familia de acasă, copiii, rudele şi trimit cât pot să trimită spre casă pentru nevoile de zi cu zi pe care aceştia le au", a afirmat, duminică, Teodorovici, într-o intervenţie telefonică la postul Antena 3.

Întrebat dacă statul impozitează cumva banii trimişi în ţară de către românii din străinătate, ministrul Finanţelor a răspuns: "Sunt prevederi fiscale care se referă la declararea veniturilor din afara ţării. Ştiţi foarte bine că fostele formulare ale Fiscului aveau aceste prevederi. Este ceva ce oamenii ştiu deja, dar cu aceste noi prevederi care să înţeleg că sunt în lucru acum, v-am spus trebuie să ne uităm puţin mai atent şi să nu fim noi primii din clasă la acest subiect. Lucrurile care se impun la nivel european, noi am avut acea practică din păcate nejustificată şi fără argumente. Tot timpul am vrut să fim noi primii la nivel european atunci când transpunem un act normativ şi de multe ori ne-am făcut noi singuri rău."

Eugen Teodorovici a adăugat că nu a discutat încă cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor din Oficiu pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, dar că la începutul săptâmână următoare o va face şi va analiza proiectul de lege publicat pe site-ul ONPCSB.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

romani din afara care trimit bani in tara
DorohoiNews.ro, 16-04-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro