Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

venituri

Guvernul a adoptat în şedinţa de vineri o hotărâre prin care a fost modificat Codul Muncii în sensul că a fost introdusă noţiunea de salariu minim diferenţiat. Potrivit hotărârii, salariul minim brut pe ţară va fi în cuantum de 2.080 de lei de la 1 ianuarie 2019.

Pentru angajaţii cu studii superioare şi cu cel puţin un an vechime în domeniul în care au fost specializaţi salariul minim brut va fi de 2.350 de lei, de la 1 ianuarie 2019, a anunţat premierul Viorica Dăncilă. Premierul a catalogat drept ”speculaţii nefondate” informaţiile potrivit cărora salariile şi pensiile vor fi îngheţate anul viitor.

„Adoptăm acest act având în vedere Ordonanţa de Urgentă prin care am modificat Codul Muncii şi am introdus noţiunea de salariu minim diferenţiat. Majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la 2.080 de lei reprezintă o creştere de 9,47 la sută, iar nivelul de 2.350 de lei aplicat pentru personalul cu studii superioare şi vechime în muncă de cel puţin un an reprezintă o creştere de 23,68 la sută", a spus, vineri, Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei de Guvern.

Dăncilă a ţinut să sublinieze că salariile din sistemul bugetar "vor continua să crească potrivit legii salarizării unitare adoptată de Parlament", precizând că, la construirea bugetului pentru anul viitor, se are în vedere această majorare a salariilor din sistemul public, dar şi a veniturilor pensionarilor.

„Cu alte cuvinte, salariile şi pensiile nu vor şi îngheţate, vor creşte, aceasta pentru că au apărut în spaţiul public anumite informaţii care pot crea incertitudine şi cred că nu este drept să ne jucăm cu sentimentele pensionarilor, ale salariaţilor şi să ducem în spaţiul public informaţii eronate", a mai spus Dăncilă.

Premierul a catalogat drept „speculaţii nefondate" informaţiile potrivi cărora salariile bugetarilor şi pensiile vor îngheţa de anul viitor şi a adăugat că angajaţii de la stat vor primi şi în următorii doi ani voucherele de vacanţă în valoare de 1.450 de lei.

Salariul minim brut pentru angajaţii cu studii superioare şi vechime de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare va fi de 2.350 de lei de la 1 ianuarie, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern. În document nu se precizează dacă de acest salariu vor beneficia şi angajaţii care au peste 15 ani de vechime, aşa cum anunţa anterior Ministerul Muncii.

„Prin prezentul act normativ se propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 2.080 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2019, ceea ce reprezintă o creştere de 9,47% faţă de luna decembrie 2018", scrie în nota de fundamentare a hotărârii privind stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată de Consiliul Economic şi Social.

Astfel, în 2019 tariful orar este de 12,43 lei pentru un program complet de lucru de 167,333 ore.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2019, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la 2.350 lei lunar, ceea ce reprezintă o creştere de 23,6% faţă de luna decembrie 2018", se arată în document, în care se precizează că în 2019 tariful orar este de 14,044 lei/oră pentru un program complet de lucru de 167,333 ore.

La capitolul „schimbări preconizate" nu se menţionează creşterea salariilor pentru angajaţii cu peste 15 ani de vechime, însă această categorie de salariaţi apare la secţiunea privind impactul socio-economic. Conform aceluiaşi document, numărul total al contractelor până la salariul minim brut pe economie este de 1.379.785, din care cu studii superioare (estimări) 350.000 şi cu vechimea de peste 15 ani - 785.185. De asemenea, se arată că 1.029.785 de persoane se încadrează la diferenţa pentru salariul minim de 2.080 lei.

În document se precizează că numărul maxim de contract pentru salariul minim (pentru cei cu studii superioare şi cu vechime de peste 15 ani) de 2.350 lei este de 350.000 de persoane.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat, luni, că vineri va fi aprobat în Guvern cuantumul salariului minim care va intra în vigoare, cel mai probabil, de la 1 ianuarie.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

venituri
DorohoiNews.ro, 08-12-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro