Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Concurs2

Astăzi, 10 mai 2012, în sala multimedia a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Botoşani a avut loc concursul de civilizaţie francofonă, organizat de profesorii de limbă franceză  din liceu (Elena Gutter, Nicoleta Chiponcă, Ingrid Cucu, Daniela Pintilei). Concursul este promovat de revista în limba franceză a liceului „La Fourmi”.

La activitate au participat: D-na Prof. Dr. Ada-Alexandrina Macovei,  Inspector General Inspectoratul Școlar Județean Botoşani, d-na prof. Cristina Chiriac, Director al C.N. “Mihai Eminescu”, D-na Prof. Elena Abrahamfi, Inspector Școlar limbi moderne, cadre didactice în activitate, foşti profesori ai liceului, elevi.

Colectivul redacţional al revistei “La Fourmi” reprezentat de elevii: Drobuţ Alexandra, Ivan Șerban, Carciuc Paula, Prundeanu Ioana, au prezentat revista şi concursul.
Încadrând activitatea în programul Zilelor Colegiului “Mihai Eminescu”, dar şi în manifestările prilejuite de Ziua Europei, Directorul Colegiului, Prof. Cristina Chiriac, i-a îndemnat pe tineri să studieze limbile străine, pentru că acest lucru le garantează un paşaport european.

Ideea a fost susţinută și de D-na Prof. Ada-Alexandrina Macovei, Inspector General al ISJ Botoşani care, la solicitarea şi în aplauzele  participanţilor, a oferit o scurtă demonstrație de cunoaştere a limbilor străine (franceză, engleză şi spaniolă). „Cet événement est très important pour notre communauté éducative” [Acest eveniment este foarte important pentru comunitatea noastră educaţională]; „I want to congratulate you for making possible this opportunity” [Vreau sa felicit pentru ca ati facut posibila aceasta oportunitate] „Hablo un poco español, pero ahora no quiero hacerlo” [Vorbesc puţin spaniola, dar acum nu doresc să mă exprim]. Doamna inspectoare i-a mai felicitat pe organizatori pentru parteneriatul cu asociaţia umanitară  ASERB (Association de Soutien des Eleves Roumains de Botoşani) - care sărbătorește anul acesta 10 ani. 

D-na Prof. Daniela Pintilei, organizatoarea acţiunii, a mulţumit susţinătorilor de la ASERB, cât şi reprezentanţilor Centrului Europe Direct Botoşani, d-na Mariana Căjvăneanu și dl. Radu Căjvăneanu, pentru participarea și implicarea în acest proiect. 

Concursul de civilizaţie francofonă „La Fourmi”, susţinut de ASERB şi organizat de C.N. „Mihai Eminescu” are o tradiţie de 5 ani. Şi în anul şcolar 2012 (ediţia a V-a) concursul a fost susţinut on-line, printr-un program special, creat de dl. prof. Liviu Stoian. Elevii claselor V-XII au susţinut testul on-line, iar clasamentul final va fi postat pe site-ul liceului.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Concurs2Concurs3Concurs1Concurs4
DorohoiNews.ro, 11-05-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro