Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

dorule floare de routa

Bogăţia şi frumuseţea folclorului naţional reprezintă principalele motive de mândrie pentru noi, românii. Ele păstrează neîntinate, peste veacuri, comoara sufletului românesc şi prin intermediul creaţiilor populare, noi şi noi generaţii care vin în contact cu ele, perpetuează valorile spirituale ale plaiului mioritic.
    
Cuvântul folclor înseamnă laolaltă frumuseţe, vechime şi tradiţie, bucuria de a cânta, striga şi dansa, împreună, băieţi şi fete, tineri şi vârstnici. Pregătirea copiilor şi a tinerilor pentru viaţã înseamnă educarea lor în armonie cu principiile, normele şi idealurile  poporului român.
   
Tinerii reprezintă speranţa în reînvierea unor obiceiuri de mulţi uitate, în păstrarea identităţii culturale a unui popor mândru care, în secolul al XXI-lea poate arăta lumii imaginea demnă a unei Românii cu o personalitate distinctă şi strălucitoare între ţările lumii. Ei trebuie îndrumaţi spre cunoaşterea folclorului local, valorificând mai ales concursurile şcolare şi extraşcolare care stimulează dezvoltarea aptitudinilor, a vocaţiei, a talentului, care încurajează competiţia, imaginaţia, comunicarea, asumarea de responsabilităţi orientând cadrul optim de formare a unei personalităţi complete şi complexe.
  
Festivalul-concurs de interpretare a cântecului şi dansului popular moldovenesc Dorule, floare de rouă, este unul dintre concursurile care are ca principal obiectiv descoperirea şi stimularea tinerelor talente ce promit să ducă mai departe tradiţia populară.
 
Aflat la ediţie aniversară a X-a, festivalul s-a  desfăşurat  în perioada 4-6 mai 2012, la Casa de Cultură a Sindicatelor “Nicolae Iorga” din Botoşani şi  a fost organizat de Casa de Cultură a Sindicatelor “Nicolae Iorga” din Botoşani, Primăria Municipiului Botoşani şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani.
Concurenţii au fost susţinuţi şi acompaniaţi de orchestra de muzică populară “Rapsozii Botoşanilor”.
  
Elevii care au reprezentat Colegiul Naţional “Grigore Ghica” Dorohoi, membri ai Orchestrei “Mugurelul” de la Clubul Copiilor şi Elevilor Dorohoi, au fost onoraţi cu premii meritoase:

Secţiuni solişti vocali:
Locul I- Racu Oana                              
Locul II - Dupu Lorena                             
Menţiune - Atomi Roxana
   
Secţiuni solişti instrumentişti:
Locul I - Cujbă Adrian                                                             
Locul II - Isac Dragoş
   
Secţiuni grupuri vocale fete:

Locul I - Atomi Roxana, Baltă Bianca, Dupu Lorena, Enea Ioana, Maidan Andreea, Mereuţă Mădălina, Racu Oana, Sarariu Anamaria.

Grup instrumental:

Diplomă de Excelenţă - Baltă Bianca, Cojocaru Iulian, Cujbă Adrian, Enea Ioana, Isac Dragoş, Mereuţă Mădălina, Viziteu Horaţiu, Sarariu Valentina.
    
În clasamentul pe licee, în funcţie de premiile obţinute, Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi a obţinut Locul II.

„Cã cei ce vor în lume şi în viaţã
Aşa cum noi le-am spus şi arãtat,
Iar ei , la fel aşa vor da povaţã
Şi-un lung popor e-acum de noi format.”


 (Prof.Monica Ifrim, coordonator educativ Colegiul Naţional “Grigore Ghica” Dorohoi, DorohoiNews)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

dorule floare de routadorule floare de routa (2)dorule floare de routa (3)dorule floare de routa (4)dorule floare de routa (5)dorule floare de routa (6)dorule floare de routa (7)dorule floare de routa (8)
DorohoiNews.ro, 11-05-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni
În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să găseşti cuvintele, pentru că ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro