Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

regina maria8

Emoții, sensibilitate, bilanț, recunoștință, idealuri și, poate, o lacrimă în colțul unui ochi de adolescent ce-și caută drumul în viață…

Acestea ar fi câteva dintre cuvintele ce ar putea caracteriza festivitatea de absolvire de la Grupul Școlar „Regina Maria”, într-un moment emoționant pentru toți  cei  care au participat: părinții - ai căror copiii (de Ziua Copilului) au ajuns absolvenți de liceu, profesorii – pentru care încă  o generație a lăsat locul alteia, elevii – pentru care s-a mai întors o filă din istoria existenței lor, iar peste toate umbra timpului ce-și urmează firescul curs spre mâine…

Am văzut astăzi cât de frumoși sunteți… V-am admirat eleganța, v-am invidiat tinerețea, v-am văzut chipurile fericite, am ciocnit un pahar de șampanie pentru voi și am trăit sentimentul că am contribuit (puțin sau mult) la devenirea voastră, la exprimarea voastră, la tot ce sunteți azi.

Mesajele noastre pentru voi au fost astăzi de felicitare, de exprimare a încrederii că veți ajunge niște oameni minunați, că nimic nu va sta în calea continuării unui drum început atât de frumos…

V-au fost alături, ca de fiecare dată, primarul municipiului Dorohoi -  dl. ing. Dorin Alexandrescu, directorul liceului – dl. prof. EmiilianPochișcan, diriginții și profesorii voștri, părinții și prietenii, pentru a vă arăta că sunteți importanți și că vă iubesc. (Gabriela Bolohan – diriginte XII A) (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

regina maria8regina maria9regina maria7regina maria6regina maria5regina maria4regina maria3regina maria1regina mariaregina maria2Dorohoi Regina MariaDorohoi Regina Maria (2)Dorohoi Regina Maria (3)Dorohoi Regina Maria (4)Dorohoi Regina Maria (5)Dorohoi Regina Maria (6)Dorohoi Regina Maria (7)Dorohoi Regina Maria (8)Dorohoi Regina Maria (9)Dorohoi Regina Maria (10)
DorohoiNews.ro, 02-06-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

02.06.2012 la 21:16

pt fost absolvent.....nu conteaza daca ai avut parte de festivitate sau nu.....importnat e sa iti ramana in amintire anii de liceu si profesorii....profesori care formeaza cel mai bun colectiv de profesori pe care il poti gasi in dorohoi....oameni de valoare....care stiu sa iti fie si profesori....si prieteni....regret enorm k am terminat liceul....mi-ar fi placut sa mai stau acolo macar pana pe la 40-50 de ani....felicitari domnului director EMILIAN POCHISCAN care are grija ca lucrurile la liceul REGINA MARIA sa mearga ca pe roate....si desigur profesorilor....!!!!!!!

02.06.2012 la 11:48

Bine ca acum doi ani nu am fost in stare sa organizam asa ceva..Felicitari si multa bafta pe viitor!

02.06.2012 la 11:20

Multumim dorohoinews pentru că ai fost alături de noi în acești ani

02.06.2012 la 08:26

O festivitate superbă și memorabilă. Succes tuturor la examene!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament decomandat cu două camere, etaj intermediar, în zona centrală a municipiului ...

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA
Suntem alaturi de nasii NINA si LIVIU GHERASIM,in aceste clipe grele cand mama Aurica a trecut la cele ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro