Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

C.A. Sc.7

Întruniţi în şedinţă la sfârşitul săptămânii trecute, membrii Consiliului de administraţie de la Şcoala nr. 7 „A. I. Cuza”, au votat în unanimitate mai multe puncte aflate pe ordinea de zi, menite să eficientizeze activitatea şcolii. Astfel, a fost aprobat un raport ce cuprinde inventarierea a peste 40 de parteneriate, derulate între unitatea de învăţământ şi diverse entităţi, parteneriate prin care s-a urmărit, potrivit directorului şcolii, Minodora Găină, „crearea de avantaje pentru şcoală, în special în domeniul dotărilor”.
    Consiliul de administraţie a mai aprobat raportul de activitate prezentat de serviciul de secretariat dar şi planul de şcolarizare pentru anul de învăţământ 2011-2012, care prevede reducererea la două, a claselor I şi a V-a, comparativ cu câte trei clase, cât sunt în prezent. Şi asta, potrivit conducerii şcolii, din cauza reducerii numărului de copii. Membrii Consiliului de administraţie au mai aprobat propunerea de buget pe anul viitor, casarea mai multor obiecte de inventar, deja amortizate dar şi nominalizarea cadrelor didactice care aparţin de centrul financiar găzduit de şcoala nr. 7, care vor fi prezenţi în „Corpul de elită a profesorilor”, organizaţie patronată de Inspectoratul Şcolar Judeţean.
    „Am analizat în Consiliul de administraţie fiecare curriculum-vitae a cadrelor didactice care aspiră la Corpul de elită a profesorilor şi am aprobat numirea a patru educatori, 10 învăţători şi nouă profesori. Selecţia a fost foarte severă, pentru că vrem ca prin calitatea oamenilor pe care-i trimitem, să promovăm unitatea de învăţământ cât mai bine” a mai declarat Minodora Găină, directorul Şcolii nr. 7 „A. I. Cuza”, care îi are alături în Consiliul de administraţie pe profesorul şi directorul adjunct, Gheorghe Şerban, profesorul Simona Afloareai, învăţătorul Vasile Bradu, Dorin Birta, din partea Consiliului Local, Cristian Dogaru din partea primarului, reprezentanţii consiliului de părinţi, Camelia Dănilă şi Liviu Bejinariu şi Maricica Agavriloae, contabila centrului financiar. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

Diet Club BT

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

C.A. Sc.7
DorohoiNews.ro, 17-11-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

20.03.2011 la 15:14

foarte bn ca discutati ma bucur

21.11.2010 la 13:52

AVETI DREPTATE !Dar concursul este pentru toti.

20.11.2010 la 12:51

Sunteti dezinformati de trei sau patru ani sunt cate 2 clase I si aV-a va spun sigur eu am copil in clasa aIV-aB si mai este IV A, probabil d-na director este in urma cu cativa ani. Ma intreb de unde atatea cadre de elita, in afara de 4-5 invatatori si 2-3 profesori ceilalti nu merita.Comparati-va cu scoala 8 sa vedeti cate ore de pregatire se fac si ce rezultate au la concursuri scolare de matematica, romana, chimie nu de desene. Parteneriatele sunt timp perdut cheltuieli pt. parinti si puncataj pt. profesori

Publicitate



PUBLICITATE

Diet Club BT

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

CMC

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

Dealu Morii



PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează lucrător comercial

SC angajează lucrător comercial
SC angajează lucrător comercial - CAFE BAR  Autogara Dorohoi. Salariu motivant. Relații ...

Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi
Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi, strada Duzilor, decomandat, an construcție: 1977-1990, ...

Vând apartament cu 3 camere situat pe strada Poștei

Vând apartament cu 3 camere situat pe strada Poștei
Vând apartament cu 3 camere, 2 băi, 2 balcoane, situat pe strada Poștei, vizavi de poliție. ...

Depozit de marmură și granit angajează personal

Depozit de marmură și granit angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit angajează cu contract de muncă personal pentru tăierea ...

Casa de Amanet Fabio angajează agent de vânzări/amanetar pentru Municipiul Dorohoi

Casa de Amanet Fabio angajează agent de vânzări/amanetar pentru Municipiul Dorohoi
Lasă acum un CV și noi te vom suna! Ești o persoană căruia îi place să interacționeze cu ...

Societate comercială din Dorohoi angajează vânzătoare

Societate comercială din Dorohoi angajează vânzătoare
Societate comercială din Dorohoi angajează vânzătoare (lucrător comercial) pentru magazin alimentar. ...

Angajăm lucrător comercial - barmaniță

Angajăm lucrător comercial - barmaniță
SC angajază lucrător comercial (barmaniță) la BAR din cartierul Plevna, cu program 3 zile lucrează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri. Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Angajăm reprezentant vânzări Orange

Angajăm reprezentant vânzări Orange
Angajăm reprezentant vânzari Orange. CV-urile se trimit la adresa de e-mail: [email protected] ...

Vând teren intravilan în satul Brăești

Vând teren intravilan în satul Brăești
Vând teren intravilan în satul Brăiești la 11 km de orașul Dorohoi, teren cu suprafața ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro