Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Grupul Şcolar Regina Maria

Sub semnul unei maxime implicări şi a mobilizării exemplare, elevii şi cadrele didactice de la Grupul Şcolar Regina Maria, ne oferă o veritabilă lecţie de Pace şi Toleranţă, sub egida Educaţiei Globale.
   Într-o lume bulversată de conflicte şi violenţă, elevii acestei instituţii au găsit originale şi diverse forme de exprimare a mesajului lor pacifist, adresat colegilor, comunităţii şi, prin extensie, întregii umanităţi.
   Seria manifestărilor a fost deschisă luni, 15 noiembrie, cu vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică Visez la o lume în pace. Lucrările expuse, adevărate manifestări ale spiritului creator adolescentin, demonstrează că sufletele copiilor vibrează la marile provocări ale lumii în care trăiesc.
   Dovada profundei cunoaşteri a realităţilor lumii contemporane s-a realizat prin participarea la concursul de proiecte Pacea – capodopera raţiunii, care a antrenat peste 40 de elevi, apreciaţi de cei 100 de colegi care au asistat, pentru originalitatea analizelor realizate, prezentările inedite şi mesajul pacifist care a stat la baza lucrărilor. Juriul a avut dificila misiune de a stabili căştigătorii, ce vor fi răplătiţi cu diplome şi premii.
   Echipa de proiect, alcătuită din domnii profesori Oprişan Daniela - Doina, Gheorghiţă Geanina, Roman Tatiana, Bolohan Gabriela, Murariu Sonia, Pochişcan Emilian şi colaboratorii lor, ne-au asigurat că şi în zilele următoare, manifestări la fel de provocatoare vor testa creativitatea, spiritul de competiţie şi sensibilitatea elevilor. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro 

 
 
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Grupul Şcolar Regina Maria
DorohoiNews.ro, 18-11-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

23.11.2010 la 17:58

Parerea mea este ca, ar fi fost frumos sa se implice tot liceul! Stiu eu foarte sigur ca nici macar nu au fost anuntate toate clasa de acest proiect si au fost implicate doar clasele cu elevii si dirigintii "de elita" ai scolii! Ideea e frumoasa dar cred ca toata lumea are dreptul la egalitate!

18.11.2010 la 15:46

Uite asa sa ne mandrim,adresat celor de la Colegiul National Grigore Ghica!

18.11.2010 la 07:31

Asa cum ne-au obisnuit, cei de la Regina Maria au activitati deosebite! Felicitari!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni
În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să găseşti cuvintele, pentru că ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro