Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Universitatea Al. I. Cuza

Cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România este aproape de faliment după ce a contractat proiecte europene defectuoase.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) din Iaşi este într-o situaţie financiară critică şi riscă să fie executată silit. Problemele sunt cauzate de datoriile uriaşe pe care instituţia le are la bănci, bani pe care Universitatea ar fi trebuit să-i folosească în cofinanţarea unor proiecte europene.

Şefii de la „Cuza" au făcut credite bancare de aproximativ 40 de milioane de lei şi au consumat alte 30 de milioane de lei din bugetul propriu. Însă finanţarea proiectelor POSDRU a fost blocată din cauza neregulilor în gestionarea fondurilor, iar acum, atât UE, cât şi Guvernul întârzie să facă plăţile.

Peste 350 de milioane de lei ar fi trebuit să intre în conturile de la „Cuza" din proiectele finanţate din fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene şi ale Guvernului României.

Managerul universităţii încearcă să minimalizeze gravitatea situaţiei. „Trebuie să facem o distincţie între aparenţe şi esenţe. Este, într-adevăr, o situaţie mai dificilă a universităţii. Au fost cheltuieli mari pe proiectele europene, pe cele POSDRU şi POSCCE. Situaţia financiară este în prezent una critică, nu dezastruoasă, dar toate lucrurile decurg aproape normal", a precizat Vasile Işan, actualul rector de la „Cuza".

Cu toate acestea, cei 1.800 de angajaţi ai UAIC primesc salariile cu întârziere, iar blocajul financiar împiedică rambursarea în timp util a ratelor la creditele bancare contractate. Oficialii UAIC încearcă să plaseze vina exclusiv pe umerii Guvernului şi ai Uniunii Europene, dar evită să menţioneze problemele de management apărute de-a lungul timpului în implementarea proiectelor.

Aceste probleme cauzează, de regulă, refuzul plăţii de către organismele de finanţare ale UE, foarte scrupuloase în ceea ce priveşte respectarea în detaliu a obiectivelor proiectului. În urmă cu un an, Universitatea „Cuza" a fost dată în judecată de Ministerul Muncii şi pusă să returneze aproximativ 200.000 de lei, bani cheltuiţi în cadrul unui proiect intitulat „Centrul Regional pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului în Rândul Tinerilor".

La verificări s-a constatat că managerii au acordat premii nejustificate participanţilor la proiect şi că o parte dintre indicatorii de performanţă n-au fost îndepliniţi. Astfel de incidente duc la încadrarea beneficiarului, în speţă Universitatea „Al. I. Cuza", într-o clasă de risc sporit care se traduce prin probleme de eligibilitate pentru viitoare proiecte.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Universitatea Al. I. Cuza
DorohoiNews.ro, 29-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro