Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

evaluare nationala

Elevii claselor a VIII-a vor susţine luni prima probă scrisă a evaluării naţionale, la disciplina limba şi literatura română, conform calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei pentru acest examen, notele urmând să fie luate în calcul la admiterea în licee.

Atât candidaţii proveniţi din învăţământul de stat, cât si cei din învăţământul particular, au dreptul să susţină acest examen fără taxă.

La evaluarea naţională se pot prezenta atât absolvenţii clasei a VIII-a din seria curentă, cât şi cei din seriile anterioare care nu au participat în nicio sesiune la unul din examenele naţionale (examenul de capacitate, testele naţionale, tezele cu subiect unic sau evaluarea naţională).

Evaluarea naţională constă în susţinerea unor probe scrise, fiecare cu durata de 120 de minute. Cea de-a doua disciplină la care se va susţine evaluarea naţională este limba şi literatura maternă - pentru elevii care aparţin minorităţilor naţionale şi care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă (21 iunie), iar ultima probă este matematica (22 iunie).

Rezultatele finale vor fi afişate la 24 iunie, urmând ca depunerea contestaţiilor să se facă în aceeaşi zi, în intervalul orar 14.00-18.00.

Evaluarea naţională se defăşoară anual într-o singură sesiune şi reprezintă modalitatea de evaluare a competenţelor dobândite pe parcursul învatamântului gimnazial. Fără susţinerea acestui examen, elevii nu se pot înscrie în clasa a IX-a.

Înscrierea în clasa a IX-a se va face pe baza mediei de admitere. Aceasta reprezintă media aritmetică între media generală la evaluarea naţională şi media generală de absolvire a claselor V-VIII.

Elevii care vor susţine evaluarea naţională riscă să fie eliminaţi din examen, iar lucrarea să fie notată cu 1, dacă sunt depistaţi cu cărţi ori cu instrumente electronice ce permit comunicarea sau stocarea informaţiilor, chiar dacă nu le-au folosit. Potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale în anul şcolar 2010-2011, elevii nu au voie să pătrundă în sala de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări ce pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, telefoane mobile sau cu orice instrument electronic de calcul, de stocare a informaţiilor sau de comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor menţionate poate conduce, după caz, şi la sancţionarea asistenţilor care supraveghează desfăşurarea examenului. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

evaluare nationala
DorohoiNews.ro, 20-06-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament decomandat cu două camere, etaj intermediar, în zona centrală a municipiului ...

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA
Suntem alaturi de nasii NINA si LIVIU GHERASIM,in aceste clipe grele cand mama Aurica a trecut la cele ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro