Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

24 ianuarie la MK Dorohoi_01

În contextul manifestărilor tradiționale dedicate marilor evenimente din istoria îndelungată a neamului românesc, în perioada 20-25 ianuarie 2017, la Gimnaziul „M.K.” din Dorohoi s-au desfășurat o suită de activități dedicate aniversarii a 158 de ani de la Unirea Prinipatelor Române.

Activitățile au debutat vineri, 20 ianuarie 2017 cu un simpozion organizat de clasa a VIII-a B și la care au participat reprezentanți ai tuturor claselor dar și dascăli ai școlii.

Marți, 24 ianuarie 2017, la muzeul de Științele Naturii din Dorohoi, a fost vernisată expoziția de desene „Unirea națiunea a făcut-o” expoziție apreciatăde locuitorii municipiului dar și de oaspeții din Ucraina și Moldova prezenți la Dorohoi la Ziua Unirii. Tot în acea zi a fost depusă și o coroană de flori din partea Gimnaziului, la bustul lui M.K. – mentorul spiritual al școlii.

Manifestările s-au încheiat joi, 26 ianuarie, cu două interesante momente culturale, artistice dedicate Unirii Principatelor și organizate de clasa a VII-a B si a VI-a B.

Aceste activități reprezintă omagiul, recunoștința dar și angajamentul nostru față de trecutul, prezentul și viitorul neamului româesc, au declarat cei prezenți.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

24 ianuarie la MK Dorohoi_0124 ianuarie la MK Dorohoi_0224 ianuarie la MK Dorohoi_0324 ianuarie la MK Dorohoi_0424 ianuarie la MK Dorohoi_0524 ianuarie la MK Dorohoi_0624 ianuarie la MK Dorohoi_0724 ianuarie la MK Dorohoi_0824 ianuarie la MK Dorohoi_0924 ianuarie la MK Dorohoi_1024 ianuarie la MK Dorohoi_1124 ianuarie la MK Dorohoi_1224 ianuarie la MK Dorohoi_1324 ianuarie la MK Dorohoi_1424 ianuarie la MK Dorohoi_1524 ianuarie la MK Dorohoi_1624 ianuarie la MK Dorohoi_1724 ianuarie la MK Dorohoi_1824 ianuarie la MK Dorohoi_1924 ianuarie la MK Dorohoi_2024 ianuarie la MK Dorohoi_2124 ianuarie la MK Dorohoi_2224 ianuarie la MK Dorohoi_23
DorohoiNews.ro, 27-01-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni
În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să găseşti cuvintele, pentru că ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu gândul la popasul scurt al omului pe pământ și la neputința umană în fața marii ...

Organizația Municipală PSD Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Organizația Municipală PSD Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu regret și tristețe am aflat de trecerea în neființă a bunicii colegei noastre Cristina-Elena ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro