Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

scoala altfel cristinesti 15

Timp de o săptămână, la Școala Gimnazială „Ioan Murariu” Cristinești și în structurile aferente, elevii au fost chemați la activități educative școlare și extrașcolare în cadrul Programului național „Școala altfel”.

În săptămâna 01 – 05 octombrie 2018, elevii au desfășurat activități de educație rutieră, au vizitat Muzeul de Istorie din Botoșani, excursii în județ și în afara acestuia dedicate Centenarului Unirii de la 1918, vizite tematice, întreceri sportive, ieșiri în aer liber, actiuni de ecologizare a mediului. Jocurile în aer liber au încheiat șirul acțiunilor la care elevii au participat cu emoție și curiozitate, experimentând și învățând în situații noi.

„Şcoala altfel” a fost cu adevărat deosebită în școala noastră prin activităţile şi temele propuse, astfel: „Fantezie de toamnă” - realizare de lucrări din diferite produse, scenete, recitare de poezie pe baza temei date; „Călători prin anotimpuri” – drumeție la pădure; „Îmipasă de mediul în care trăiesc” – activitate de ecologizare; „Pietonul priceput” – activitate de educație rutieră; „Unire-n cugetși-n simțiri” – activități cu caracteristoric și cultural dedicate Centenarului Marii Uniri; „Drag mi-e cântecul și jocul” – pași de dans, prezentare piese de costum popular; activitate în parteneriat cu Librăria „Luceafărul” Botoșani; „Din file de istorie” – excursie la Alba Iulia; „În împărăția cărților” – activități de stimulare a lecturii.

Echipa de coordonare a activităților, alcătuită din conducerea instituției de învățământ, cadre didactice, reprezentanți ai Consiliului Școlar al Elevilor, reprezentanți ai Comitetului de părinți, a fost implicată în organizarea, derularea și monitorizarea unor activități variate și interesante.

Sub îndrumarea cadrelor didactice, elevii au petrecut o săptămână deosebită, plină de activități educative școlare și extrașcolare diversificate, fiind tot timpul în acţiune și învăţând cât mai multe lucruri, fiind... altfel.

A consemnat pentru dorohoinews.ro, consilier educativ – Ramona Căruntu

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

scoala altfel cristinesti 15scoala altfel cristinesti 03scoala altfel cristinesti 06scoala altfel cristinesti 07scoala altfel cristinesti 09scoala altfel cristinesti 10scoala altfel cristinesti 12scoala altfel cristinesti 14scoala altfel cristinesti 16scoala altfel cristinesti 17scoala altfel cristinesti 18scoala altfel cristinesti 19scoala altfel cristinesti 20scoala altfel cristinesti 21scoala altfel cristinesti 22scoala altfel cristinesti 24scoala altfel cristinesti 23scoala altfel cristinesti 13scoala altfel cristinesti 11scoala altfel cristinesti 05scoala altfel cristinesti 01scoala altfel cristinesti 02scoala altfel cristinesti 04scoala altfel cristinesti 08
DorohoiNews.ro, 11-10-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro