Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Gradi 9_42

Cele mai emoționante și frumoase de sărbători sunt tradițiile. Chiar dacă fiecare regiune are specificul său, un mod propriu de a sărbători, cert este că tradițiile ocupă cam peste tot un loc de cinste. Moldova se poate mândri că se află printre puținele regiuni ale țării care păstrează cu sfințenie valorile tradiționale și în același timp le promovează.

Joi, 13 decembrie, s-a desfășurat cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului judeţean de datini şi obiceiuri de iarnă „Moştenitorii”. Festivalul, ce se desfăşoară  an de an în sala de spectacole a Grădiniţei Ştefan cel Mare şi Sfânt Dorohoi, cuprinde două secţiuni: secţiunea interpretare  şi secţiunea creaţie plastică.

La secţiunea interpretare, au participat grădiniţele: „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi, Grădiniţele Nr.4, 5, 6,  8, 10, „Albă-ca-Zăpada” Dorohoi, Grădinițele Nr. 1 și Nr. 2 Pomîrla, Grădinița „Prichindeii” Brăești,  Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” şi Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi. Un număr de aproximativ 280 de copii, coordonaţi de 42 cadre didactice, au urcat pe scena festivalului, cu următoarele puncte în program: colinde, cântece de iarnă, dansuri tematice de iarnă, jocul caprei, dansul măştilor, jocul căiuţilor,jocul ursului, teatru folcloric, pluguşorul şi sorcova.  

Pentru că este un festival-concurs, alături de micii colindători s-au aflat membrii juriului:
- Prof. Cristina Sfeclă-Inspector pentru educaţia timpurie ISJ Botoşani - Preşedintele juriului;
- Prof. Marcel Dupu - Director Clubul Copiilor Dorohoi;
- Prof. Ciprian Mihai - Clubul Copiilor Dorohoi;
- Prof. Alina Julinschi - Grădinița nr. 6 Dorohoi;
- Prof. Doiniţa Dupu - Director Grădiniţa PP „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi;
- Simona Anton - Asociaţia „Parentis”;

Concursul de creaţie plastică „Tradiţii şi obiceiuri de iarnă” s-a desfăşurat pe trei secţiuni: desen, pictură, colaj. La concurs au participat 150 de copii pasionaţi de arte plastice îndrumaţi de 50 de cadre didactice, de la grădiniţele: „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi, Grădiniţele Nr. 1 și 2 Pomârla, Grădiniţele Nr. 4, 5, 10, 6, 8, „Albă-ca-Zăpada” Dorohoi, Grădiniţa „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Grădinița / Școala „A.I. Cuza” Dorohoi, Grădinița „Prichindel” Cotu Copălău, Grădinița „Prichindeii” Brăești, Grădinița Nr. 6 Lișna, Grădinița „Șotron” Botoșani.

Jurizarea acestei secțiuni a fost realizată de prof. Daniel Puhăcel și prof. Doinița Guriuc. Colindătorii au fost răsplătiţi cu fructe alături de colăcelul tradiţional, prin sponsorizarea asigurată de Asociaţia Parentis, CAR Municipal Dorohoi, S.C. „Spicul” Dorohoi.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Gradi 9_42Gradi 9_01Gradi 9_02Gradi 9_03Gradi 9_04Gradi 9_05Gradi 9_06Gradi 9_07Gradi 9_08Gradi 9_09Gradi 9_10Gradi 9_11Gradi 9_12Gradi 9_13Gradi 9_14Gradi 9_15Gradi 9_16Gradi 9_17Gradi 9_18Gradi 9_19Gradi 9_20Gradi 9_21Gradi 9_22Gradi 9_23Gradi 9_24Gradi 9_25Gradi 9_26Gradi 9_27Gradi 9_28Gradi 9_29Gradi 9_30Gradi 9_31Gradi 9_32Gradi 9_33Gradi 9_34Gradi 9_35Gradi 9_36Gradi 9_37Gradi 9_38Gradi 9_39Gradi 9_40Gradi 9_41
DorohoiNews.ro, 17-12-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro