Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Presentation7

Primul an de proiect în cadrul programului ROSE a recompensat implicarea elevilor de clasa a XII-a în activitatea de pregătire pentru bacalaureat prin selectarea a 40 de elevi din grupul țintă pentru a participa la o activitate extracurriculară, o excursie la Borsec, în perioada 11-12 mai.

Pe lângă peisajele minunate de la poalele M. Călimani, cu poienițe pline de flori și spendoarea verdelui crud care îmbracă natura în această splendidă lunăa anului, elevii au fost încântați de experiențele inedite care le-au pus la încercare curajul, capacitatea de autocunoaștere sau de a-și depăși limitele. Au avut avut parte de senzații noi, cu multă adrenalină, generate de cățărarea pe stânci, escaladarea versanților, coborârea pe tiroliană, explorarea adâncurilor Peșterii de Gheață sau cea din Grota Urșilor, locuri care însuflețesc orice iubitor al muntelui.

Cum experiențele elevilor au fost cele mai interesante, vom face cunoscute câteva dintre ele:

„Sunt ușor întristată de faptul că excursia a durat doar 2 zile, dar extrem de fericită că am petrecut aceste 2 zile cu oameni minunați, glumeți, serioși, nebunatici, gălăgioși. Cu toții suntem diferiți, dar mai ales 40 de elevi din toate clasele de-a XII-a! Atmosfera, peisajul, adrenalina, emoția, toate s-au împletit minunat, făcându-mă să revin oricând și să nu regret nicio secundă alegerea făcută. Sper că niciun coleg nu va uita aceste 2 zile din finalul seriei Liceenii.” Hrimiuc Larisa, XII C

„Excursia a fost extraordinară. Mă bucur că am avut ocazia să petrec timp mai mult cu colegii mei, mi-am făcut prieteni noi, am văzut locuri interesante și am explorat împrejurimile. A fost ca o oază de recreere înaintea perioadei încărcate care urmează.” Robert Visilean, XII E

„Eu nu cred în "nu e de mine", iar despre asta sunt sigură că a fost această excursie. Înainte de toate e vorba despre noi și despre a da o șansă unei experiențe care să te clădească, să îți dea curaj în momente de presiune așa cum a fost pentru mine parcurgerea traseului montan care mi-a fost inspirată, culmea, de entuziasmul unui coleg!! Descoperi că singurul impediment pe care îl ai în față e doar gândul de a lăsa lucrurile baltă și de a te afunda în jacuzziul zonei de confort care te va fierbe și te va înmuia atât de mult încât distracția va deveni o trândăveală în loc să cunoști oamenii din jurul tău așa cum sunt ei de fapt, să râzi la glumele pe care înainte le-ai fi considerat stupide, dar dintr-o dată contextul le oferă o savoare ce nu va fi ștearsă prea curând, așa cum sunt aceste amintiri pe care le împărtășesc cu colegii de care m-am apropiat prin locul, activitățile și energia unor zile pe care nu le pot numi doar de weekend. Niciun cuvânt nu este potrivit să le etichetez, pentru că le voi păstra doar în gând și suflet, mă voi gândi la faptul că am învățat că niciun pericol nu există când ești asigurat și că e bine să-ți eliberezi uneori mâinile cât timp ai echilibrul cu tine, atât moral cât și fizic.” Cega Bianca Niculina, XII D

„Deși inițial am fost sceptică, crezând că excursia ar putea fi plictisitoare, acum pot spune că, dacă nu veneam, îmi părea foarte rău. Mi-am creat amintiri foarte plăcute și amuzante cu ai mei colegi, am descoperit senzații tari în vârf de stâncă, mi-am învins frica de înălțime,am comunicat deschis cu profesorii și am descoperit o modalitate eficientă de colaborare. Chiar mi-a prins bine această experiență, m-a relaxat și consider că sunt mai pregătită pentru perioada grea ce urmează.” Nacu Maria, XII C

„Pentru noi,elevii clasei a XII-a F, această excursie a reprezentat o ocazie extraordinară (căci nu am mai auzit de o astfel de activitate până acum) de a îmbina utilul cu plăcutul, având prilejul de a vizita locuri noi și de a petrece timpul împreună, dar totodată de a învăța lucruri noi.  De aceea suntem recunoscători celor care au creat acest proiect și ținem să le mulțumim.” Gușilă Bianca, XII F

Coordonator, prof. ȘLINCU Georgel

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Presentation7Presentation1Presentation2Presentation3Presentation4Presentation6
DorohoiNews.ro, 13-05-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica
SC PIZZA COM SRL, cu sediul în Dorohoi, str. D. Pompeiu, nr.5, bl. C2, ap. 10, înregistrată ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro