Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

copii scoala

Modificările la legea educaţiei au fost votate, luni seară, în Senat. Potrivit proiectului iniţiat de UDMR, numărul maxim de elevi în clasele de gimnaziu, liceale şi profesionale se reduce de la 30 la 26. De asemenea, noua lege mai prevede decontarea navetei școlare și gratuitate pentru elevi la accesul la muzee, concerte, teatru, operă, film. Pentru a intra în vigoare, legea mai trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Propunerea legislativă a întrunit 79 de voturi "pentru" şi 36 de "abţineri". Potrivit actului normativ, iniţiat de grup de parlamentari UDMR şi amendat în Comisia de învăţământ a Senatului şi însuşit de plen, în educaţia antepreşcolară vor fi grupe de maximum 8 copii, faţă de 9, cât prevede legea în vigoare, la învăţământul preşcolar grupa are 17 copii, faţă de 20 în prezent, iar în învăţământul primar - 22, faţă de 25.

Actul normativ prevede ca în fiecare unitate de învăţământ să îşi desfăşoare activitatea un psiholog şcolar care să aibă în evidenţă până la 500 de elevi.

„În perioada desfăşurării activităţii didactice antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor din unităţile acreditate de învăţământ preuniversitar de stat, respectiv confesional şi particular li se acordă cu titlu gratuit un suport alimentar constând într-o masă caldă pe zi, în cadrul programului "Masa caldă la şcoală". Limita valorii zilnice se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi nu poate fi mai mică de 7 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Limita valorică prevăzută nu cuprinde preţul cheltuielilor de transport, de distribuţie şi de depozitare a produselor alimentare. Unităţile administrativ teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ vor primi sumele necesare derulării programului 'Masa caldă la şcoală' din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele locale. Sumele prevăzute pot fi suplimentate din veniturile proprii ale bugetelor locale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ- teritoriale ale municipiilor sau din alte surse de finanţare", se mai arată în actul normativ adoptat de Senat.

În forma actuală a legii elevii beneficiază de tarife reduse cu minim 75% pentru acces la muzee la concerte la spectacole de teatru, de operă, de filme şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice, iar potrivit amendamentului adoptat în comisie şi însuşit de plenul Senatului elevii beneficiază de gratuitate pentru accesul în aceste instituţii.

Senatorul Vlad Alexandrescu a explicat că printr-un amendament s-a stabilit ca mandatele rectorilor să nu mai fie limitate la două, ci "la două mandate complete", fapt considerat "inadmisibil", motiv pentru care USR s-a abţinut la votul acestui act normativ.

Actul normativ adoptat de Senat mai prevede transportul elevilor spre şcoli este organizat Consiliile judeţene şi locale.

„Câtă vreme este în vigoare OUG 51, care a scos transportul judeţean din sfera serviciilor publice, deşi legea îşi doreşte să facă dreptate (n.r. în privinţa transportului elevilor), va rămâne doar la nivelul declaraţiilor de intenţie", a adăugat Vlad Alexandrescu.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

copii scoala
DorohoiNews.ro, 11-02-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica
SC PIZZA COM SRL, cu sediul în Dorohoi, str. D. Pompeiu, nr.5, bl. C2, ap. 10, înregistrată ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro