Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

teren

O problemă destul de des întâlnită în rândul şcolilor dorohoiene este degradarea terenului de sport, care face aproape imposibilă desfăşurarea normală a orelor. Directorii de şcoli declară că le este frică să nu existe accidente în rândul elevilor.

„Terenul de sport arată deplorabil. Ştim că totul se leagă de bani, însă avem trei terenuri de sport care nu au mai fost îmbunătăţite de ani buni de zile. Sunt destul de practicate, ore se fac în permanenţă, însă am avut situaţii în care se accidentează elevi şi este păcat să ajungem astfel”, a declarat directorul Şcolii nr 5.”Spiru Haret”, prof. Daniela Cojocaru.

De aceea, conducerea şcolii doreşte să facă un proiect cu finanţare pentru a îmbunătăţi calitatea terenului.

„Măcar un teren să fie asfaltat şi tot ar fi bine. De bani puţini am mai făcut rost şi este adevărat că e mult mai bine decât deloc, însă vorbim despre sume enorme, avem nevoie de sponsori mari”, a mai adăugat directorul şcolii. De asemenea, o altă problemă care necesită rezolvare este izolarea sălii de sport unde au fost făcute vestiarele.

”Dacă nu se izolează în momentul de faţă degeaba am investit anul trecut. Trebuie să facem acest lucru cât mai curând posibil”, a conchis directorul şcolii prof. Daniela Cojocaru. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)


Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

terenteren1teren2teren3
DorohoiNews.ro, 14-08-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

28.08.2011 la 21:23

din fondul scoli de ce nu se asfalteaza terenul ,de unde atitia bani de la stat ,nu vedeti ca nu sunt bani de salarii.

14.08.2011 la 21:30

si scoala 4 are nevoie de teren cel existent este plin de praf cand copiii joaca fotbal se formeaza nori mari de praf care fac imposibila jucarea unui meci ca sa nu mai vorbim de cat de mult le afecteaza sanatatea

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament decomandat cu două camere, etaj intermediar, în zona centrală a municipiului ...

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA
Suntem alaturi de nasii NINA si LIVIU GHERASIM,in aceste clipe grele cand mama Aurica a trecut la cele ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro