Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Activitati_59

Prin intermediul Asociației pentru Educație și Formare ASEF, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, a desfășurat o serie de activități în cadrul Programului DEZVOLTAREA DURABILĂ PRIN COMPETENȚE INTEGRATE, în perioada 17 mai – 15 iunie 2021, activități subordonate celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), reunite informal şi sub denumirea de Obiective Globale. Prin intermediul Obiectivelor Globale, se stabileşte o agendă de acţiune ambiţioasă pentru următorii 15 ani în vederea eradicării sărăciei extreme, combaterii inegalităţilor şi a injustiţiei şi protejării planetei până în 2030.

Echipa de proiect a fost formată din următorii profesori: Dir. Luca Otilia-Stela, dir. adj. Mihai Iordana, prof. Luca Sorin, prof. înv. primar Ghebac Elena, prof. înv. primar Ionescu Daniela, prof. înv. primar Halici Mihaela, prof. înv. primar Saucă Liliana, prof. Cazacu Angelica, prof. Apostol Carmen, prof. Mîndrescu Ciprian, prof. înv. primar Enea Leonid și prof. Ghebac Mihai-Ovidiu.

Au fost derulate un număr de 14 activități subordonate celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, după cum urmează:

Activitatea nr. 1 „Mâncăm sănătos, creștem frumos!” 
Obiectivul 3: Sănătate și bunăstare
- Asigurarea unei vieți sănătoase și asigurarea bunăstării tuturor, la orice vârstă
- Dezvoltarea unor comportamente alimentare sănătoase în rândul copiilor.
  Propunător: prof. înv. primar Elena Ghebac, clasa pregătitoare B   
                                                                          
 Activitatea nr. 2 „Un copil - o floare”
Obiectivul 14: Viața terestră
- Protejarea, restaurarea și promovarea utilizării ecosistemelor...repararea degradării solului
- Transformarea peturilor în ghiveciuri pentru flori
Propunător: prof. înv. primar Leonid Enea, clasa I B

Activitatea nr. 3 „Pământul e în mâinile noastre”
Obiectivul 13: Acțiune climatică
- Luarea unor măsuri de combatere a schimbărilor climatice și a impactului lor
- Formarea și dezvoltarea conştiinţei ecologice şi a comportamentului ecologic la elevi
- Identificarea urmările schimbărilor climatice din mediul înconjurător.
Propunător: prof. înv. primar Daniela Ionescu, clasa a II-a A      

Activitatea nr. 4 „Cum mă comport AZI pentru a avea un MÂINE așa cum mi-l doresc?” 
Obiectivul 4: Educație de calitate
- Garantarea unei educații de calitate și promovarea oportunităților de învățare
- Pregătirea copiilor ca buni cetățeni într-o lume mai bună, conștientizând faptul că trebuie să facă schimbări benefice lumii în care trăiesc, începând cu ei înșiși.         
Propunător: prof. înv. primar Liliana Saucă, Clasa a IV-a A

Activitatea nr. 5 „22 MAI - ZIUA INTERNAȚIONALĂ A BIODIVERSITĂȚII”
Obiectivul 15: Viața terestră
- Protejarea, restaurarea și promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre (...) și stoparea pierderilor de biodiversitate.
- Motivarea elevilor pentru realizarea unor lucrări inspirate de frumusețea fluturilor din colecția muzeului dar și din natură cu scopul de a organiza o expoziție de desene.
Propunător: prof. dr. Ciprian Radu Mîndrescu, clasa a VI-a A

Activitatea nr. 6 „Învățăm să prețuim apa!”
Obiectivul 6: Apă curată și sanitație
- Asigurarea disponibilităților și managementul durabil al apei și sanitație pentru toți.
- Şcoala Gimnazială “Mihail Kogălniceanu” Dorohoi a marcat şi în acest an Ziua Mondială a Apei, prin intermediul concursului “Ce înseamnă apa pentru tine?” din cadrul proiectului judeţean “Apă pentru viață”, proiect inclus în Calendarul Activităţilor Educative Judeţene (C.A.E.J.), concurs aflat la a VI-a ediție.
Propunători: prof. Angelica Cazacu, prof. Otilia-Stela Luca, prof. Mihai-Ovidiu Ghebac, prof. Sorin Luca, clasele V-VIII  

Activitatea nr. 7 „Noi și Natura - o echipă de succes!”
Obiectivul 3: Sănătate și bunăstare
- Asigurarea unei vieți sănătoase și asigurarea bunăstării tuturor, la orice vârstă
- Înţelegerea, aprecierea şi respectarea mediul înconjurător prin contact direct cu acesta
- Constatarea faptului că lumina naturală îmbunătăţeşte starea de bine
Activitatea a fost gândită ca şi un traseu didactic care să îngemăneze nevoia de apropiere de natură, implicarea elevilor, a cadrelor didactice şi a  familiei. 
Propunător: prof. înv. primar Mihaela Halici, clasa a III-a B

Activitatea nr. 8 „Natura înseamnă viață. Protejați-o!”
Obiectivul 11: Orașe și comunități durabile
- Dezvoltarea orașelor și a așezărilor umane pentru ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliente și durabile.
- Acțiunea s-a derulat în cadrul Proiectului: ,,Comunitatea marginalizată Plevna-Dorohoi – program integrat de măsuri de intervenție (CMP-Dh)”, având drept obiectiv prioritar ”Acțiuni de îmbunătățire, condiții de locuire.
Propunători: prof. Otilia-Stela Luca, prof. Daniela-Iordana Mihai, prof. Radu-Ciprian Mîndrescu, prof. Sorin Luca, prof. Leonid Enea, prof. Mihai-Ovidiu Ghebac, Prof. Elena Ghebac, prof. Daniela Ionescu, prof. Liliana Saucă, prof. Carmen Apostol. prof. Mihaela Halici,  toți elevii școlii

Activitatea nr. 9 „Reciclează și salvează mediul!”  
Obiectivul 4: Educație de calitate
- Garantarea unei educații de calitate și promovarea oportunităților de învățare
- Reciclarea presupune mult mai mult decât acțiuni de amploare la nivel global fiindcă oricine poate avea o contribuție în acest sens.
- Reciclarea are beneficii din mai multe puncte de vedere, aceasta reprezentând un proces complex care te îndeamnă să-ți folosești creativitatea și care îmbunătățește calitatea vieții pentru fiecare dintre noi!
- În perioara 24 mai – 7 iunie 2021, elevii claselor a VI-a au fost încurajați să își aducă aportul la procesul de reciclare, în cadrul disciplinei opționale ,,Om și mediu”, modulul ,,Deșeuri” care a fost derulat în acest an școlar. 
Propunător: prof. Angelica Cazacu, elevii claselor a VI-a 

Activitatea nr. 10 „Reciclarea deșeurilor” 
Obiectivul 4: Educație de calitate
- Garantarea unei educații de calitate și promovarea oportunităților de învățare
Reciclarea este procesul prin care deșeurile “cu valoare”, precum ambalajele, spre exemplu, sunt transformate în materie primă secundară pentru fabricarea de noi produse.
Beneficiile reciclării sunt multiple, de aceea este foarte important ca fiecare dintre noi sa înțeleagă faptul că în spatele legilor drastice privind reciclarea stau idei și principii solide, benefice comunităților.
Propunător: prof. Stela-Otilia Luca, elevii claselor a VIII-a A  

Activitatea nr. 11 „Farmacia naturii”
Obiectivul 3: Sănătate și bunăstare
- Asigurarea unei vieți sănătoase și asigurarea bunăstării tuturor, la orice vârstă
- Redarea echilibrului psihic, întărirea imunității, detoxifierea organismului și sprijinirea sistemului digestiv sunt doar câteva efecte pe care le au plantele medicinale. Și astăzi, în medicina modernă, plantele medicinale se dovedesc a fi utile, vindecând miraculos ce medicina convențională nu reușește să vindece. 
- Introducerea unității de învățare ,,Farmacia naturii” în cadrul opționalului ,,Om și mediu” este argumentat de faptul că elevii învață să iubească natura și prin prisma acestui minunat dar care-l oferă – plantele medicinale.
Propunător: prof. Angelica Cazacu, elevii claselor a VI-a

Activitatea nr. 12 „Let’ s do it, Romania!”
Obiectivul 4: Educație de calitate
- Garantarea unei educații de calitate și promovarea oportunităților de învățare
- Dând dovadă de faptul că le pasă, de mediul în care trăiesc, elevii Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi s-au mobilizat exemplar și, împreună cu cadrele didactice, au participat la campania Let’s Do It, Romania! 2019. 
- Astfel, un număr de 350 elevi, coordonați de 30 de cadre didactice au reușit să colecteze 12 saci cu  hârtie, 56 de saci cu plastic, 21 de saci cu doze de aluminiu și un sac cu sticle de sticlă.
Propunători: prof. Otilia-Stela Luca, prof. Daniela-Iordana Mihai, prof. Radu-Ciprian Mîndrescu,
prof. Mihai-Ovidiu Ghebac, prof. Elena Ghebac, prof. Daniela Ionescu, prof. Liliana Saucă, prof. Carmen Apostol, prof. Mihaela Halici, prof. Sorin Luca, prof. Leonid Enea, elevii școlii.

Activitatea nr. 13 „Dorohoiul prinde rădăcini!”
Obiectivul 4: Educație de calitate
- Garantarea unei educații de calitate și promovarea oportunităților de învățare
- De câțiva ani, Dorohoiul s-a aliniat acțiunii de împădurire ,,România prinde rădăcini” participând activ la împădurirea unei suprafețe considerabile a Dealului Polonic. Acest lucru a fost posibil și prin atragerea în cadrul acestui proiect a unui mare număr de elevi. 
Astfel, într-o superbă zi de aprilie, circa 150 de elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Mihail Kogălniceanu” Dorohoi au participat cu entuziasm la acțiunea de plantare a puieților pe versantul Dealului Polonic. Cu toții au înțeles că doar împreună, prin astfel de acțiuni, putem contribui la construirea unei păduri de poveste, la umbra căreia, peste ani, își vor putea depăna amintirile. 
Propunător: prof. Mihai-Ovidiu Ghebac, elevi ai școlii   

Activitatea nr. 14 „Un mediu sănătos pentru o viață sănătoasă!”
Obiectivul 4: Educație de calitate
- Garantarea unei educații de calitate și promovarea oportunităților de învățare
 Ziua Mondială a Mediului Înconjurător este o zi marcată, în calendar, pe data de 5 iunie, în fiecare an, pentru a face un apel la conștientizarea importanței respectării mediului înconjurător, dar și de a lua măsurile necesare pentru a-l proteja.

„Azi, Pământul suferă schimbări drastice de climă și temperatură. Noi, oamenii, avem puterea să facem Pământul sănătos pentru că din cauza noastră suferă. Trebuie să ne implicăm cu toții dacă vrem să trăim într-un mediu sănătos și frumos. Chiar și cea mai mica hârtie aruncată la coșul de gunoi și nu pe jos au refolosită înseamnă un gest minunat pentru Terra. Împreună putem schimba ceva!” (Barabasa Timeea)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Activitati_59Activitati_01Activitati_02Activitati_03Activitati_04Activitati_05Activitati_06Activitati_07Activitati_08Activitati_09Activitati_10Activitati_11Activitati_12Activitati_13Activitati_14Activitati_15Activitati_16Activitati_17Activitati_18Activitati_19Activitati_20Activitati_21Activitati_22Activitati_23Activitati_24Activitati_25Activitati_26Activitati_27Activitati_28Activitati_29Activitati_30Activitati_31Activitati_32Activitati_33Activitati_34Activitati_35Activitati_36Activitati_37Activitati_38Activitati_39Activitati_40Activitati_41Activitati_42Activitati_43Activitati_44Activitati_45Activitati_46Activitati_47Activitati_48Activitati_49Activitati_50Activitati_51Activitati_52Activitati_53Activitati_54Activitati_55Activitati_56Activitati_57Activitati_58
DorohoiNews.ro, 15-07-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro