Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ghica27

În ceasul zilelor de toamnă, când gradele de afară coboară până în inima pământului, oamenii își găsesc Acasă locul cald, confortabil și bine plăcut. Lângă cei dragi împărtășim poveștile, impresiile și emoțiile. Pentru cine este plecat în lumea dorului necurprins, lăsăm în locul lor o stea luminoasă de pe bolta cerească, puțin suflet de la fiecare al casei și o binecuvântare plină de iubire.

În vremea acestor gânduri apuse, a trăirilor răscolitoare, a melancoliilor ce își caută rostul, glasul, locul, Colegiul Național” Grigore Ghica„ din Dorohoi a organizat vineri, 21 octombrie 2022, în Aula „Dimitrie Pompeiu” evenimentul de acordare bibliotecii colegiului a numelui “Profesor universitar dr. Gheorghe Macarie”, critic și istoric de artă, fiu al Dorohoiului.

Amintirea profesorului – Lumină a intrat pentru o clipă printr-un colț de suflet și ne-a răscolit cu totul, deopotrivă invitați și participanți: domnul primar al Municipiului Dorohoi, inginer Dorin Alexandrescu; domnul deputat Dan Șlincu; pr. dr. Florin Tuscanu; dr. Aurelian Macarie; dr. Iulian Marcel Ciubotaru, bibliograf; dr. Mădălin Cornel Văteanu, cercetător științific; dr. Manuela Macarie; dr. George Florian Macarie; prof. Gheorghe Grigoraș, prof. Vasile Coțofrei; elevi și profesori ai liceului, alături de organizatorii evenimentului, profesor Șlincu Georgel, directorul Colegiului Național ”Grigore Ghica„ Dorohoi, prof. Daniela Pavel și prof. Cristina Drăghici.

Cu toții au fost martorii aducerilor aminte despre “dascălul erudit și oratorul iscusit”, prof. univ. dr. Gheorghe Macarie. După slujba de TE Deum, oficiată de pr. dr. Florin Tuscanu împreună cu un sobor de preoți, au fost evocate cuvinte de suflet. Domnul primar îl onsideră pe profesorul dorohoian, Gheorghe Macarie, “un reper pentru cei care vin din urmă” și a lăudat inițiativa acordării bibliotecii colegiului cu numele “Profesor universitar dr. Gheorghe Macarie” în timp ce domnul deputat a considerat activitatea ca fiind un gest deosebit de a arăta respect și de a cinsti memoria distinsului profesor dorohoian.

Despre familia, copilăria și școala la Dorohoi, despre preocupările profesorului Macarie privind viața și opera preotului Dumitru Furtună, despre influența unor mari personalități în formarea lui Gheorghe Macarie ca profesor și istoric de artă, despre promovarea și reevaluarea frumosului în oameni și comunitate, precum și despre Gheorghe Macarie - consilier estetic și monumente, au vorbit ceilalți invitați.

Preotul dr. Florin Tuscanu a numit organizarea evenimentului “o sărbătoare a recunostinței, un popas cultural” precizând că se întâmplă, din ce în ce mai rar, să “îi scoatem din neuitare pe cei care au contribuit la cultura poporului român”. A felicitat colectivul Colegiului Național pentru “această minunată decizie: este o lecție de istorie, de cultivare a demnității de creștini iar astăzi suntem uniți în gând de rugăciune și cinstire.”

„Mulțumesc că i-ați dat atenție fratelui meu!”, și-a început povestea, cu emoții în glas, dr. Aurelian Macarie, fratele domnului prof. univ. Gheorghe Macarie considerându-l pe acesta “înzestrat de Dumnezeu cu așa o minte” și crezând cu frumusețe sufletească, că “școala, credința și cultura pun bazele societății”. Cu înțelepciune și smerenie ni s-a adresat tuturor, dar mai ales adolescenților prezenți în aula colegiului: “Să fiți mândri că v-ați născut în această zonă sfântă, o Mecca a culturii românești!”, numind Colegiul Ghica un “templu al culturii.”

Doamna dr. Manuela Macarie și domnul dr. George Macarie ne-au încântat cu fotografiile de familie, analizând cu aduceri aminte anii când soțul și tatăl Gheorghe Macarie se dedica evenimentelor culturale la care era solicitat să se ocupe, când dăruia culturii românești bagajele pe care astăzi le ducem mai departe.

Domnul dr. Iulian Marcel Ciubotaru, alături de domnul dr. Mădălin Cornel Văteanu și de prof. Gheorghe Grigoraș au evidențiat maniera exemplară în care a înteles profesorul Gheorghe Macarie să se ocupe de “proiectul său de suflet” și să adune mărturii despre cei care l-au cunoscut pe preotul Dumitru Furtună.

Domnul profesor Șlincu Georgel a mulțumit audienței declarând că “plecăm mai îmbogățiți, le-am servit copiilor noștri o lecție de cultură locală”.

Evenimentul emoționant s-a încheiat cu dezvelirea plachetei “Profesor universitar dr. Gheorghe Macarie”, de acum numele bibliotecii Colegiului Național” Grigore Ghica„ din Dorohoi. (profesor Monica Ifrim, consilier educativ)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Ghica27Ghica01Ghica02Ghica03Ghica04Ghica05Ghica06Ghica07Ghica08Ghica09Ghica10Ghica11Ghica12Ghica13Ghica14Ghica15Ghica16Ghica17Ghica18Ghica19Ghica20Ghica21Ghica22Ghica23Ghica24Ghica25Ghica26Ghica28
DorohoiNews.ro, 24-10-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro