Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

premiere

La finalul săptămânii trecute, Centrul Cultural Săveni a devenit neîncăpător pentru cei care au dorit să se bucure de teatru.

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani, și în parteneriat cu Primăria Orașului Săveni, a organizat cea de a XXVIII-a ediţie a Festivalului-Concurs de Creație și Interpretare a Piesei de Teatru într-un Act „Mihail Sorbul”.

Desfășurat o dată la doi ani, festivalul își propune prin ambele secțiuni – creație și interpretare - descoperirea și promovarea talentelor dramaturgice în rândul amatorilor.

Dacă la ediția anterioară, din cauza pandemiei, s-a putut desfășura doar secțiunea de creație (online), iată că, de această dată, iubitorii de teatru s-au putut reîntâlni într-un cadru festiv la Săveni. 

Juriul festivalului-concurs a fost format din : Traian Apetrei - jurnalist și fost manager al Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani, Florentina Toniță – scriitor și redactor al publicației Botoșăneanul și Lidia Uja – actriță a Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani și realizator de emisiuni radio și TV. Juriul a avut de analizat 22 de lucrări primite în cadrul secțiunii de creație și de vizionat 9 spectacole de teatru la secțiunea interpretare.

Secțiunea de interpretare s-a desfășurat joi, 17 noiembrie, pe scena Centrului Cultural Săveni. Gala Laureaților a avut loc vineri, 18 noiembrie, de la ora 16, urmată de spectacolul „Angajare de clovn” al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, în regia lui Ion Sapdaru.

Lista câștigătorilor:
Secțiunea CREAȚIE
1. DALIAN FLORENTINA LOREDANA, Ialomița 
2. DINICĂ MARIA-ANTONIA, Argeș 
3. HORONCEANU BERNEVIC TINCUȚA, Bacău
4. ABABEI PETRU, R. Moldova, Drochia
5. ADAM RAREȘ-ANDREI, Brăila
6. IONESCU DORIN EUGEN, Bucuresti

Secțiunea INTERPRETARE
1. Trofeul festivalului - Trupa CUPIDON (R. Moldova,  Drochia)  pentru spectacolul Ultimul Hostropăț   
2. Premiul pentru cea mai bună regie - Lenuș Moraru pentru regia spectacolului Recviem pentru un iepuraș (Trupa ATELIERUL DE TEATRU –  Botoșani) 
3. Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol feminin principal - Diana Țigănașu pentru interpretarea din spectacolul Femeia de ceară al Trupei ANTRACT Săveni 
4. Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol masculin principal - Andrei Stanciu pentru rolul SOȚULUI din spectacolul Triunghiul în patru colțuri (Trupa THALIA- Făgăraș)
5. Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol feminin secundar - Aura Tărnăuceanu pentru rolul Conștiința din spectacolul Triunghiul în patru colțuri (Trupa THALIA- Făgăraș) 
6. Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol masculin secundar - Rareș Lemni pentru rolul BIG din spectacolul  Recviem pentru un iepuraș (ATELIERUL DE TEATRU – Botoșani) 
7. Premiul special al juriului - YOUNG TEATRU FAIN (Bacău) – pentru spectacolul Țara cadourilor
8. Premiul special al juriului - TRUPA MARE a Școlii Populare de Arte Botoșani  
9. Premiul special al juriului - Andrei Asiminicesei pentru rolul DAMIAN din spectacolul Recviem pentru un iepuraș (Trupa ATELIERUL DE TEATRU- Botoșani)
10. Mențiune - Trupa MICII ACTORI (Adășeni) - Soacra cu trei nurori
11. Mențiune - Trupa STOP CADRU (Gorbănești) - Două loturi
12. Mențiune - BACIU CRISTIAN GABRIEL (Botoșani) – Discursul unui om nebun

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

premiereAngajare de cloviBaciu Gabriel CristianCentrul Cultural SaveniIustina Irimia-CenusaLidia Uja, Florentina Tonita, Traian Apetrei, Relu TarziorupremiiTrupa ANTRACT SaveniTrupa ATELIERUL DE TEATRU BotosaniTrupa CUPIDON DrochiaTrupa Mare - Scoala Populara de Arte BotosaniTrupa MICII ACTORI AdaseniTrupa STOP CADRU GorbanestiTrupa THALIA FagarasTrupa YOUNG TEATRU FAIN Bacau
DorohoiNews.ro, 22-11-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni
În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să găseşti cuvintele, pentru că ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu gândul la popasul scurt al omului pe pământ și la neputința umană în fața marii ...

Organizația Municipală PSD Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Organizația Municipală PSD Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu regret și tristețe am aflat de trecerea în neființă a bunicii colegei noastre Cristina-Elena ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro