Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Cercul Directorilor_Ghica Dorohoi_007

Colegiul Național „Grigore Ghica” a fost joi, 11 mai 2023, gazda Cercului pedagogic al directorilor din liceele și colegiile județului Botoșani. Întâlnirea a avut ca temă ,,Prevenirea violenței în școală prin alternative de petrecere a timpului liber” și a fost concepută ca un schimb de bune practici între cei prezenți.

La început, după un ,,Bun venit!” ospitalier, domnul profesor Șlincu Georgel, directorul colegiului, alături domnul profesor Silviu Pădurariu, director adjunct,  a făcut cunoscut programul activității și a prezentat oficialitățile Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, prof. Bogdan Suruciuc, inspector școlar general, și prof. Ana Maria Loghin, inspector școlar management instituțional. În discursurile lor, aceștia au felicitat implicarea activă a directorilor prezenți în demersul educativ din școlile pe care le reprezintă și au apreciat tema aleasă a fi dezbătută, subliniind importanța acesteia în contextul creșterii, la nivel național, a fenomenului de bullying în școli și a consumului de droguri în rândul elevilor, fiecare școală din județ demarând acțiuni în vederea diminuării și stopării acestui fenomen. De asemenea, mulțumește directorilor pentru organizarea celei de-a doua ediții a ,,Târgului liceelor” în perioada 26-27 mai 2023 (Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi și Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” Botoșani).

Activitatea principală a cercului a fost deschisă de prezentarea doamnei profesor Loredana Anechi, responsabil al Comisiei de violență, având ca temă ,,Efectele pozitive ale literaturii asupra fenomenului de bullying”, care a cuprins un studiu de cercetare asupra acestui fenomen, relevând rolul pe care îl are literatura în a-i determina pe elevi să găsească soluții la problemele cu care aceștia se confruntă. Prezentarea doamnei profesor a fost urmată de intervenția doamnei profesor Gretti Cucoreanu, responsabil al grupului antibullying din cadrul colegiului, care a evidențiat faptul că implicarea elevilor în activități de cunoaștere și autocunoaștere a dus la motivarea acestora de a comunica, finalizând cu un material video care a surprins activitățile elevilor din cadrul colegiului.

Evenimentul a continuat cu intervențiile doamnelor profesor Monica Ifrim și Mihaela Hură, dar nu în calitate de cadre didactice, ci de părinți, și de punctul de vedere al elevei Adelina Buțincu. Educația primită în familie este primordială și copiii trebuie susținuți și educați spre a fi buni și a le păsa de cei din jur, a afirmat doamna profesor Monica Ifrim, iar doamna profesor Mihaela Hură a afirmat că tot ce își dorește pentru copilul său este un climat de siguranță în școală. Din punctul de vedere al reprezentantului elevilor, Adelina Buțincu, este foarte important ca profesorii să susțină inițiativa elevilor, prezentând Clubul de egalitate de șanse și gen care își desfășoară activitatea în cadrul colegiului.

La sfârșitul fiecărei prezentări sau intervenții, doamnele și domnii directori prezenți au adresat  întrebări și au intervenit cu exemple de bună practică din școlile pe care le conduc, împărtășind evenimente/cazuri legate de efectul de bullying și încercările fiecărei instituții de a găsi soluții.
Activitatea a continuat  cu prezentările celor două Acreditări Erasmus+, Educație Școlară și VET, prezentate de doamnele profesor Daniela Pavel și Cristina Drăghici, subliniind importanța formării profesorilor și a implicării elevilor în mobilități internaționale menite să schimbe comportamente, atitudini și mentalități.

Partea a doua a activității cercului pedagogic a cuprins vizita la localul II al colegiului și  prezentarea unui Flashmob realizat de elevii din grupul Antibullying.

Esența acestui cerc pedagogic a fost una de conștientizare a fenomenelor de violență școlară și de găsire a soluțiilor optime de combatere pentru elevii noștri. Plecând cu un sentiment de satisfacție și apreciere, cei prezenți ne-au oferit imediat un feedback favorabil. (Prof. Daniela Pavel)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Cercul Directorilor_Ghica Dorohoi_007Cercul Directorilor_Ghica Dorohoi_001Cercul Directorilor_Ghica Dorohoi_002Cercul Directorilor_Ghica Dorohoi_003Cercul Directorilor_Ghica Dorohoi_004Cercul Directorilor_Ghica Dorohoi_005Cercul Directorilor_Ghica Dorohoi_006Cercul Directorilor_Ghica Dorohoi_011Cercul Directorilor_Ghica Dorohoi_008Cercul Directorilor_Ghica Dorohoi_009Cercul Directorilor_Ghica Dorohoi_010
DorohoiNews.ro, 12-05-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro