Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Haimovici Ghica_ (2)

În perioada 12-14 mai 2023 s-a desfășurat la Iași,  Concursul Național de Matematică Aplicată ,, Adolf Haimovici”, etapa națională.

Aflat la ediţia a XXV-a, concursul, îmbină rezolvarea de probleme deosebite, atât teoretice, cât şi practice, dar mai ales premiază cele mai bune şi frumoase rezolvări, stimulând astfel activitatea elevilor creativi. Confirmarea valorii, succesului şi maturităţii manifestării este dată de trecerea la dimensiunea conferită de mediul universitar, prin implicarea Facultății de Construcţii Maşini şi Management Industrial, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” Iaşi, în calitate de partener organizator,  alături de Ministerul Educației și IȘJ Iași. 

Anul acesta, la etapa națională a acestui concurs au participat  230 de liceeni din întreaga țară. Doi dintre  aceștia, sunt elevi la Colegiul Național Grigore Ghica Dorohoi.

Seriozitatea, dăruirea, munca susținută, decența și responsabilitatea care îi caracterizează au condus la obținerea unor rezultate excepționale, și anume:
-Medalie de aur și premiul III,  Avîrvarei Răzvan Ștefan, clasa a X-a, profesor  ȘLINCU Georgel Costel 
-Medalie de aur și Premiul II, Chichioacă Alexia, clasa a XI-a, profesor Stegaru Viorica

Matematica este nu numai interesantă şi frumoasă, ea nu oferă numai bucurie, ci este şi utilă. Oricine ştie că, fără matematică, tehnica noastră modernă n-ar fi posibilă și că ea a pătruns ca aerul în toate domeniile vieţii  moderne, iar viitorul depinde de matematică, după cum bine a spus matematicianul Grigore Moisil:  „Matematica va fi limba latină a viitorului, obligatorie pentru toţi oamenii de ştinţă. Tocmai pentru că matematica permite accelerarea maximă a circulaţiei ideilor ştiinţifice.” 

„Participarea în cadrul acestui concurs mi-a oferit o experiență memorabilă. Pe lângă faptul că am avut prilejul de a vizita noi locuri și de a crea relații cu alți participanți, am putut să îmi testez cunoștințele și să evoluez de pe urma lor. Trăiesc o gamă largă de emoții. Clasarea punctajului meu pe podium a fost atât o confirmare a muncii și dedicării pe care am investit-o în pregătirea mea, cât și o veste surprinzător de plăcută, trezindu-mi satisfacție, mândrie și entuziasm. Sunt recunoscător pentru susținerea primită, dar mai ales pentru îndrumarea și sprijinul profesorului de matematică. În fond, succesul obținut este doar o parte a călătoriei mele și înțeleg că este important să-mi păstrez pasiunea și perseverența în tot ceea ce urmează să fac. ”- Avîrvarei Răzvan Ștefan

„Haimovici” este un concurs care expune latura practică a matematicii, ceea ce m-a proiectat într-o zonă oarecum nouă. Cu toate acestea, munca depusă și pasiunea pe care am dezvoltat-o pentru această materie s-au reflectat în rezultatul obținut. Pot afirma că matematica mi-a oferit o perspectivă diferită asupra lucrurilor, prin faptul că formează o gândire logică, ceea ce reprezintă un avantaj atât în cotidian, cât și în orice alt domeniu.” - Alexia Chichioacă 

Felicitări elevilor pentru rezultatele remarcabile obținute, pentru pasiunea și perseverența dovedite în activitatea lor și pentru că au demonstrat, din nou, faptul că misiunea Colegiului Național „Grigore Ghica” se împlinește frumos prin tinerii care studiază aici. (Prof. Șlincu Georgel)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Haimovici Ghica_ (2)Haimovici Ghica_ (1)Haimovici Ghica_ (3)Haimovici Ghica_ (4)
DorohoiNews.ro, 15-05-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro