Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Accident5

Trei bărbaţi au fost accidentaţi pe drumurile din judeţ în ultimele două zile, din cauza nerespectării regulilor de circulaţie în diverse împrejurări
- În timp ce conducea autoturismul marca Dacia Logan pe D.J 292, în localitatea Știubieni, județul Botoșani, pe direcţia Vorniceni -  Săveni, H. CRISTIAN de 29 ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani a surprins şi accidentat pe M. CONSTANTIN CIPRIAN de 21 ani, din comuna Știubieni, județul Botoșani, care se deplasa pe bicicletă şi nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga, înspre un drum sătesc.
   În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a lui M. CONSTANTIN CIPRIAN, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Botoşani, unde a primit îngrijiri medicale, rămânând internat.
   Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul conducătorului auto rezultatul indicând o concentraţie de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, rezultatul fiind negativ în cazul biciclistului. H. CRISTIAN este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cauza urmând a fi soluţionată procedural.
- În timp ce conducea autoutilitara marca IVECO Daily pe drumul E 58, pe relaţia Botoşani – Iaşi, G. GABRIEL IRINEL de 30 ani, din municipiul Iași, a surprins şi accidentat pe G. VASILE de 65 ani, din orașul Flămânzi, judeţul Botoşani, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure.
   În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a lui G. VASILE, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Botoşani, fiind tranferat ulterior la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
   Acesta va fi cercetat sub aspectul săvărşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cauza urmând a fi soluţionată procedural.
- În timp ce conducea autoturismul marca Dacia Logan pe DN 29 C, în localitatea Cândeşti, judeţul Botoşani, P. IOAN de 41 ani, din localitate, în timp ce efectua un viraj la stânga, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de P. Ioan, intrând în coliziune frontală cu acesta.
   În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autoturismului Dacia Logan, care a fost transportat la Spitalul Municipal Dorohoi, unde a primit îngrijiri medicale, rămânând internat. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
   În cauză se continuă cercetările, urmând a se propune soluţie procedurală. (DorohoiNews.ro) 
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Accident5
DorohoiNews.ro, 17-10-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica
SC PIZZA COM SRL, cu sediul în Dorohoi, str. D. Pompeiu, nr.5, bl. C2, ap. 10, înregistrată ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro