Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

DSC_0004

Aprobarea amenajării unui patinoar în curtea corpului de clădire B a Colegiului Naţional „Grigore Ghica Voievod” a fost amânată în şedinţa de Consiliu Local de marţi, din cauza neântrunirii cvorumului minim necesar.
   La şedinţă au fost prezenţi doar 12 consilieri, în condiţiile în care pentru votarea sau respingerea proiectului de hotărâre era necesară prezenţa a minim 13 consilieri. Cu toate acestea, discuţiuile legate de subiect au fost aprinse, ideea generală fiind că aleşii nu se opun amenajării unui patinoar în Dorohoi dar nu sunt de acord cu locaţia aleasă de firma interesată dar şi de faptul că aceasta s-a apucat de lucrări fără a avea avizele necesare, încălcând astfel toate prevederile legale din domeniu. Consilierul Nelu Ciornei a arătat că în conformitate cu Legea privind protejarea monumentelor istorice, pe o rază de 100 de metri în jurul unui unui asemenea obiectiv, considerată zonă de protecţie, este interzisă construirea. „De la clădirea fostei primării, încadrată ca monument istoric şi până în locul unde se doreşte amenajarea patinoarului, este o distanţă de 40-50 de metri. Fosta primărie este monument istoric, deci noi dacă aprobăm, încălcăm legea care atrage după sine inclusiv răspundere penală. Nu înţeleg de ce executivul a promovat acest proiect de hotărâre dacă este ilegal” a spus în şedinţă, consilierul local Nelu Ciornei. La rândul său, consilierul Emilian Vamvu a ţinut să precizeze că „toată lumea, noi consilierii, vrem să se facă un patinoar la Dorohoi, dar nu cu încălcarea legii, să se găsească o altă locaţie”, enumerând mai multe zone unde s-ar putea amenaja, printre care Parcul Cholet, sau două terenuri din cartierul Doja.
   Emilian Vamvu s-a arătat intrigat şi de lipsa de la şedinţă a mai multor consilieri, absenţa acestora determinând neântrunirea cvorumului necesar dezbaterii şi votării proiectului. „De ce nu avem cvorumul necesar. Cei ce lipsesc au găsit poate astfel o posibilitate să iasă mai uşor din această situaţie” a mai spus Vamvu. De partea cealaltă, primarul Dorin Alexandrescu, care a fost iniţiatorul proiectului ce prevedea concesionarea suprafeţei de aproximativ 2000 de metri pătraţi, pentru amenajarea patinoarului, a spus aleşilor locali că amenajarea unui patinoar este bun pentru copiii oraşului şi nu înţelege încăpăţânarea consilierilor în condiţiile când şi în trecut, s-au dat şi au fost aprobate în consiliu, avize pentru construcţii ce erau deja ridicate de ani de zile. Primarul a mai arătat că, contractul cu firma interesată, este nepermanent, iar construcţiile nu afectează clădirea fostei primării.
    Reamintim că acest proiect a mai fost supus dezbaterii şi votului consilierilor în şedinţa precedentă când a fost respins în unanimitate pe motiv că societatea interesată să amenajeze patinoarul nu avea toate avizele necesare şi s-a apucat să construiască înainte de aprobarea Consiliului Local, încălcând astfel toate prevederile legale.  (DorohoiNews.ro)


Autor: Dorohoinews.ro
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

DSC_0004
DorohoiNews.ro, 01-12-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

06.12.2010 la 17:58

nu s-a facut nimic frumos si nu se va face niciodata ceva pentru acest oras si pentru locuitorii sai...acolo era un focar de infectie...edilii oraslui spun ca locul este zona de protectie si protejeaza monumentele istorice, daca este asa domnilor edili de ce pana la ora actuala nu ati binevoit sa va ocupati de curatenia si amenajarea acestui loc? si de altfel a intregului oras. rusineeeeeeeee

06.12.2010 la 08:59

bataie de joc !!!!!!!!

02.12.2010 la 14:06

ce moace de troglotiti au, parca au iesit din magazinul de vise de la podul bt.halal de ei

02.12.2010 la 10:28

CUM NU AVEM PATINOAR .... a nins deci toate strazile e patinoar asa ca poate sa mai bifeze nea primarul o realizare ...

02.12.2010 la 09:26

PATINOARUL SE FACE 100% DIN FONDURI PRIVATE, PRIMARIA DOAR TREBUIE SA DEA O APROBARE A LOCULUI UNDE SE POATE AMENAJA ... ATAT... DACA SI ASTA VA DERANJEAZA.....

01.12.2010 la 18:28

pt asta de mai sus:esti comunist esti de-a lui lungu\'ce este rau daca se face un patinoar.

01.12.2010 la 16:16

Patinoar ne trebuie noua???? Avem toate drumurile praf , centrul arata ca dupa razboi..si ne scarpinam undeva ca vrem coarne...aloooooooooooo nenea primarul trezireaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro