Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Jandarmi-Centenarul-Marii-Uniri

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranţa publică la manifestările prilejuite de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri în municipiile Botoșani, Dorohoi şi oraşele Darabani şi Ştefăneşti. 

Efectivele de jandarmi, împreună cu reprezentanți ai altor instituții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea civilizată a manifestărilor cu caracter comemorativ și cultural.

Începând cu ora 12.00, jandarmii vor fi prezenți alături de cetățeni în Piața 1 Decembrie 1918 din municipiul Botoșani, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, unde va avea loc ceremonialul religios și depunerile de coroane, după care un detaşament de jandarmi va participa la parada care se va desfăşura pe strada Cuza Vodă, urmată de o expoziţie de tehnică şi echipamente militare.

În fruntea detaşamentului va fi purtat  Drapelul de Luptă al inspectoratului, garda drapelului fiind formată din şapte jandarmi - comandantul gărzii, jandarmul port-drapel şi cinci jandarmi însoţitori.

Drapelul de Luptă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani este nou şi a fost primit în luna noiembrie a.c., fiind realizat conform prevederilor legii care readuce coroana de oţel pe capul acvilei din Stema României.

Sărbătorirea împlinirii a 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri reprezintă cel mai bun prilej de a fi scos din vitrina sigilată în care se păstrează şi de a fi purtat cu mândrie la parada militară.

La ora 17.00, un pluton de jandarmi va participa la retragerea militară cu torţe pe traseul Palatul Administrativ – str. Cuza Vodă – str. 1 Decembrie 1918 – Calea Naţională – str. Marchian – Blvd. Mihai Eminescu – Pietonalul Unirii – str. Cuza Vodă – Cercul Militar.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Jandarmi-Centenarul-Marii-Uniri
DorohoiNews.ro, 01-12-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica
SC PIZZA COM SRL, cu sediul în Dorohoi, str. D. Pompeiu, nr.5, bl. C2, ap. 10, înregistrată ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro