Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

pesta_porcina

Apariţia unui nou caz de pestă porcină africană, de această dată în comuna Cordăreni, a stârnit panică în rândul locuitorilor din zonă, dar şi din comunele limitrofe. Asta în condiţiile în care doi dintre cei trei mecanizatori care au găsit leşul mistreţului infectat deţin porci în gospodării.

Noul caz de pestă porcină africană, depistat la marginea comunei Cordăreni, a fost confirmat şi de laboratorul de la Bucureşti, astfel de Direcţia Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a instituit o zonă infectată şi una tampon ce cuprind 40 de localităţi aflate în 14 unităţi administrativ- teritoriale.

Mai exact, pe lângă fondurile de vânătoare aflate în comunele Cordăreni, Havârna, Cristineşti, Pomârla, Hudeşti, Brăeşti, Văculeşti, Nicşeni, Unţeni, Drăguşeni şi Vorniceni, specialiştii au trasat o zonă infectată, de 8 kilometri, care cuprinde localităţile Slobozia, Griviţa, Codăreni, Vorniceni, Dealu Crucii, Davidoaia, Podeni, Vlădeni, Corlăteni, Carasa, Dimăcheni, Recia Verbia, Mateeni din comunele Cordăreni, Vorniceni, Corlăteni şi Dimăcheni. Acestora li se adaugă alte 27 de localităţi, aflate în zona tampon, de 5 kilometri în exteriorul zonei afectate şi care aparţin comunelor Havârna, Ştiubieni, Ungureni, Nicşeni, Roma, Dimăcheni, Broscăuţi, Ibăneşti, Cristineşti, George Enescu şi municipiului Dorohoi.

„Ca măsură de prevenire suplimentară am decis testarea serologică a porcinelor deţinute de doi dintre mecanizatori, unul deţine trei porcine şi celălalt două porcine, iar rezultatele sunt negative. Am vrut să ne asigurăm că prin contactul cu mistreţul mort, nu au dus virusul în gospodăria populaţiei. Tot în această perioadă am înregistrat o mortalitate la un caz de mistreţ de pe fondul de vânătoare 49 Ibăneşti, s-a confirmat că este pozitiv”, spune Ovidiu Airimiţoaie, directorul adjunct al Direcţiei Sanitar- Veterinare, citat de stiri.botosani.

În cele 13 localităţi sunt deja echipe de medici veterinari care fac recensământul animalelor, informarea populaţiei privind măsurile de biosecuritate şi tot ce ţine de evitarea introducerii virusului pestei porcine în gospodării. De la apariţia virusului PPA pe teritoriul judeţului Botoşani, s-au înregistrat 31 de mortalităţi la porci mistreţ, 27 fiind găsiţi morţi iar 4 fiind vânaţi. De asemenea, la porcul domestic, s-au înregistrat patru mortalităţi.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

pesta_porcina
DorohoiNews.ro, 04-05-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro