Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

pompieri 11

Peste 300 de adulți și copii din comuna Cordăreni au aflat astăzi, de la pompierii militari și voluntari, asistenți SMURD și voluntari din pasiune care sunt pericolele la care sunt expuși cei mici din cauza neglijenței, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente. 

 Acțiunea a fost organizată în cadrul campaniei de informare și responsabilizare a adulților, „Un cămin sigur pentru copilul tău!”, inițiată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, ca urmare a numărului mare de copii care au fost victime ale accidentelor casnice. S-a desfășurat cu sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cordăreni, la activitate participând și polițiști, preoți, medici veterinari, angajați ai primăriei, cadre didactice, primarul și viceprimarul comunei, Constantin Cristian Dumitraș, respectiv Constantin Muraru, care s-au oferit să continue campania la nivel local. 

Este a doua activitate de informare din cadrul campaniei și a fost organizată la Cordăreni, acolo unde în urmă cu trei ani, două fetițe de 3, respectiv 4 ani, și-au pierdut viața într-un incendiu care le-a cuprins locuința după ce un jar a căzut din sobă pe materiale combustibile. Fetele erau singure în locuință în momentul izbucnirii incendiului.

Deși au trecut trei ani de la tragedie, aceasta este încă vie în memoria comunității.

Încă marcați de evenimentul nefericit, cetățenii din comună au apreciat campania, mărturisind că după tragedie și-au reconsiderat prioritățile în privința siguranței căminului lor. Totodată, au recunoscut că o parte dintre riscurile prezentate nu erau considerate ca atare.

În timp ce adulții au învățat cum să prevină accidentele casnice sau cum să acorde primul ajutor în astfel de situații, cei mici au participat la o acțiune interactivă cu rol educativ în domeniul situaților de urgență, condusă de mascota inspectoratului, Sam Pompierul. Echipați cu costume de intervenție, micii pompieri au deschis o uşă, au trecut printr-un tunel, au salvat ursuleţul sau cățelul de pe tobogan, au alergat printre jaloane şi au stins un incendiu imaginar. Au fost răsplătiți cu diplome, dulciuri și multe aplauze.

Curajul, responsabilitatea şi mândria de a fi salvator s-a citit în ochii fiecărui copil care a participat la acțiune, mulți dintre ei mărturisind că vor să devină pompieri.

La sfârșitul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o broșură, realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani cu sprijinul „Fundației pentru SMURD”, care conține sfaturi pentru prevenirea accidentelor casnice.

Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.

Dezvoltarea conceptului de „Un cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, anual, cca. 1500 de copii botoșăneni ajung la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme, înregistrându-se o  creștere semnificativă de la un an la altul.

Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.

Astfel, în fiecare lună, pe data de 10, vor fi organizate acțiuni de informare și educare a adulților și vor fi expuse pericolele concrete la care sunt expuși copiii din cauza neglijenței, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente. 

Primele localităţi ce vor fi vizate în cadrul campaniei sunt cele în care s-au produs tragedii în urma cărora şi-au pierdut viaţa copii, ca urmare a accidentelor casnice, exemplele fiind încă vii în memoria comunităţilor.

A treia acțiune va fi organizată la Balta Arsă, comuna Corni, acolo unde în urmă cu opt ani, doi frați de 1 an și 6 luni respectiv 2 ani și 9 luni, și-au pierdut viața într-un incendiu care le-a cuprins locuința după ce un jar a căzut din sobă pe materiale combustibile. Sora acestora a fost salvată la timp din flăcări. Frații erau singuri în locuință în momentul izbucnirii incendiului.

Pentru realizarea obiectivului campaniei, vor fi implicați: voluntarii din cadrul programului național „Salvator din pasiune”, medicii de familie, asistenţii sociali, preoții, cadrele didactice din învăţământul preşcolar și membrii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

pompieri 11pompieri 01pompieri 02pompieri 03pompieri 04pompieri 05pompieri 06pompieri 07pompieri 08pompieri 09pompieri 10pompieri 12pompieri 13pompieri 14pompieri 15pompieri 16pompieri 17pompieri 18
DorohoiNews.ro, 10-07-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica
SC PIZZA COM SRL, cu sediul în Dorohoi, str. D. Pompeiu, nr.5, bl. C2, ap. 10, înregistrată ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro