Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Pentru dezvoltarea județului Botoșani, înainte de toate avem nevoie de investiții în industrie, ceea ce am și făcut ca și antreprenor.
 
​Dragi prieteni, așa cum am spus de nenumărate ori, pentru a putea ajuta la dezvoltarea zonei noastre, care este una defavorizată din toate punctele de vedere, chiar și a regiunii geografice, că doar cu județul Botoșani se agață harta în cui, avem nevoie de investiții substanțiale în industrie, pentru a putea ajuta economia locală să crească.
 
​Cei care mă cunoașteți știți că sunt un om de cuvânt și mă implic trup și suflet în ceea ce fac, dar pentru cei care nu știți cine sunt în realitate, mă cunoașteți doar din mediul online, vreau să vă transmit că bucuria de a investi într-un sector nou pentru Botoșani, respectiv producția în automotive, nu este doar una personală, de om de afaceri, ci una de simplu cetățean care se bucură că la noi în județ se va dezvolta o nouă ramură în industrie, care nu există în toată regiunea Moldovei.
 
​Pentru a da curs acestei noi producții, izvorâtă din pasiunea mea pentru automobile, recent am achiziționat două mari utilaje, ce vor completa gama de produse oferite deja de S.C. Hidroplasto, care este recunoscut oficial ca cel mai mare procesator de PVC din România, având în palmares o întreaga gamă de produse pentru construcții prin procesul de extrudare.
 
​Astfel că, unul dintre cele două utilaje este o mașină de injecție mase plastice tip Engel Erc cu robot de manipulare inclus, cu o forță de prindere de 175 de tone care dispune de două capuri de injecție, iar al doilea utilaj este o mașină de injecție mase plastice tip Kraus Maffei cu o forță de prindere de 90 de tone.
 
​Cu ajutorul acestora, vom putea începe producția pieselor prin injecție, pe baza unor matrițe tot felul de piese din plastic sau cauciuc, de exemplu plasticul de la portieră, scaune, portbagaj, inclusiv la acele piese pe unde trec cablurile, conductorii etc până la altele pentru supermarketuri.
 
​Pot să afirm, fără niciun dubiu, că prin achiziția acestor utilaje Hidroplasto va deveni un jucător important pe piața produselor fabricate prin procesul de injectare, ceea ce duce automat și la crearea de noi locuri de muncă, cel mai probabil în jur de 12 locuri.

​Valoarea totală a investițiilor efectuate, de mine ca și antreprenor, pe anul 2021, referindu-mă si la achiziționarea terenului pentru extinderea capacității de producție, ce se află în vecinătatea sediului existent al Hidroplasto, până la mașini și utilaje, este undeva peste 250.000 euro. Dar, totul se merită dacă în prima jumătate a anului 2022, Hidroplasto va produce la Botoșani pentru industria automotive.
 
​Alături de multi alți investitori botoșăneni, încerc din răsputeri, să lupt și să demonstrez că și la Botoșani se pot face lucruri bune și de calitate dacă se dorește cu adevarat dezvoltarea județului nostru.

Comunicat Cătălin Silegeanu

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1
DorohoiNews.ro, 14-11-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro