Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

sediu Primaria Dorohoi

Autorităţile locale  din Dorohoi nu au reuşit să dea în folosinţă sinistraţilor nicio locuinţă ridicată în cartierul Dumbrava Roşie. Şi asta pentru că locuinţele sunt aproape gata, însă Primăria Dorohoi nu a primit nici până la această dată fondurile necesare în vederea realizării racordurilor la utilităţi, scrie botosaninews. Primarul Dorin Alexandrescu susţine că a făcut demersuri repetate încă de la începutul anului la Ministerul Dezvoltării, însă fără rezultate.

Mai sunt de dat în primire casele de pe amplasamentul Dumbrava Roşie, făcute în colaborare cu Habitat. Dânşii au spus că pe data de 31 mai-1 iunie speră să le termine, însă acum mai este o problemă de utilităţi a căror finanţare se face prin Ministerul Dezvoltării. Mai sunt încă locuinţele sociale, în număr de 47 , tot pe Dumbrava Roşie unde suntem în procedură de licitaţie pentru finisaje“, a precizat primarul municipiului Dorohoi.

Pentru racordarea celor 100 de case la utilităţi sunt necesari 2,5-3 milioane lei. Răspunsul dat de Ministerul Dezvoltării Primăriei Dorohoi a fost acela că problema se va rezolva.

Acest răspuns îl primesc de la începutul anului. La urgenţă, acum, pentru a trage numai canalizarea şi apa ne trebuie 1 milion lei“, a spus primarul de Dorohoi, care a adăugat că va continua să facă astfel de intervenţii în vederea alocării fondurilor pentru utilităţile de la noile locuinţe ale sinistraţilor. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

sediu Primaria Dorohoi
DorohoiNews.ro, 18-05-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

18.05.2011 la 14:02

pai daca era un oras cu primar pdl ia sa fi vazut ce repede veneau fondurile. asa daca este de la psd fiecare incearca sa-i puna bete-n roate sa nu faca mai nimic pentru acest oras.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Organizația Municipală PSD Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Organizația Municipală PSD Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu regret și tristețe am aflat de trecerea în neființă a bunicii colegei noastre Cristina-Elena ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând teren în cartierul Trestiana Dorohoi

Vând teren în cartierul Trestiana Dorohoi
Vând teren intravilan în suprafața de 1 500 mp intabulat situat în municipiul Dorohoi, ...

Vând locuri de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând locuri de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vând locuri de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari, zona rezidențială, cu toate utilitățile. ...

Cumpăr apartament 2 camere

Cumpăr apartament 2 camere
Ofer 50 - 80 000 euro, pentru apartament de două camere, decomandat, maxim etajul 2, în zona centrală, ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi este alături de doamna ...

Vând casă în Dorohoi

Vând casă în Dorohoi
De vânzare două case situate în aceeași curte in municipiul Dorohoi str. Grigore Ghica ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro