Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

sigilare apa

Furnizorul serviciilor de apă și canalizare S.C. NOVA APASERV S.A. Botoșani, a demarat începând cu 01.02.2012 o amplă campanie de recuperare a creanțelor atât de la persoane fizice cât și de la agenți economici și instituții publice.
   
În luna decembrie 2011 și ianuarie 2012 au fost trimise somații către toți utilizatorii care înregistrează datorii mai vechi de 90 de zile urmând a se proceda la sistarea serviciilor de apă-canal prestate de societate.
   
Măsurile vor fi luate atât împotriva utilizatorilor persoane fizice dar și a societăților comerciale sau a instituțiilor publice care înregistrează debite restante.
   
Având în vedere că realizarea indicatorilor economici ai societății depind în mod direct și de gradul de realizare a încasărilor, nu vor fi făcute excepții în aplicarea măsurilor stabilite.
   
Va fi făcută aplicarea prevederilor clauzelor contractuale, respectiv a articolului 6.8 al. (1) litera ”a” conform căruia operatorul va întrerupe furnizarea serviciilor în cazul în care utilizatorul nu achită facturile în perioada de scadență.
   
Reluarea furnizării serviciilor se va face numai după achitarea integrală a debitului restant și a penalităților aferente dar și a taxei de sistare și reluare a furnizării ce va fi achitată separat.
   
Măsurile menționate au fost deja aplicate pentru șase agenți economici și 10 utilizatori persoane fizice.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

sigilare apa
DorohoiNews.ro, 02-02-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

03.02.2012 la 09:04

daca si-ar plati si ei datoriile mai departe ar fi tare bine.dar ei augrija sa ne mareasca noua facturile ca sa aiba ei salarii frumoase.rusine sa va fie.si partea cu apometri sunt degeaba ca oricum ei factureaza dupa ureche si stai sa vezi acum ca am avut si zapada ce vor creste facturile noastre.demisia putorilor de la NOVA APASERV

02.02.2012 la 13:03

noi am fi corecti cu plata daca si dumneavoastra ati fi corectii cu respectarea contractului ...si sa platim doar ceavem pe apometre

02.02.2012 la 13:02

Ma intreb cum se face debranarea la un bloc unde locuiesc pe o scara 15 familii din care 7 platesc apa, 4 sunt plecati din localitate si 4 nu au bani sa plateasca? Astia vin si opresc alimentarea intregii scari si ii doar in basca de cei buni platnici. Vi se pare corect ca noi cei care suntem la zi sa platim ori sa suferim pentru ceilalti? Cum isi respecta clauzele din contract, daca totul este unilateral? Traim in Romanica, o rusine

02.02.2012 la 11:23

aveti apa potabila din lacul Bucecea in perioada de vara, vezi anexa 3 din contract

02.02.2012 la 11:22

chiar asa,

02.02.2012 la 10:11

de ce mai am apometru in casa cind voi facturati cum si cit doriti,iar pierderile sint ale cetatenilor

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament decomandat cu două camere, etaj intermediar, în zona centrală a municipiului ...

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA
Suntem alaturi de nasii NINA si LIVIU GHERASIM,in aceste clipe grele cand mama Aurica a trecut la cele ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro