Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ajutoare (2)

La sfârşitul săptămânii trecute, PSD-iștii din Dorohoi şi Botoşani au organizat puncte de strângere a ajutoarelor pentru sinistraţi, locuri în care oameni cu suflet nobil, au donat cantităţi importante de alimente.

Dorohoienii s-au dovedit receptivi la problemele sinistraţilor şi au făcut donaţii constând în alimente greu perisabile, conserve, pâine, brânză topită, făină de grâu şi de porumb şi peste 2.000 kilograme de cartofi. La acestea s-au adăugat încă două tone de alimente colectate de PSD în municipiul Botoşani, constând în zahăr, făină, ulei, conserve şi biscuiţi. Produsele colectate au fost încărcate într-un tir și au ajuns la locuitorii din localităţile izolate de nămeți.

Vineri dimineaţă în jurul orei 5:30, tirul încărcat cu cele şapte tone de alimente colectate, a ajuns la sinistraţii din comuna Garoafa, judeţul Vrancea. „Imaginea de ansamblu a locurilor este dezolantă, nămeţii ating pe marginea străzii doi, chiar trei metri, zăpada îngeţată este tare ca o rocă, imaginea pare desprinsă parcă din Polul Nord”, a declarat pentru Dorohoi News, Cosmin Ionuţ Şoltuzu, delegatul care a însoţit transportul de la Dorohoi.

Ajutoarelor provenite de la Dorohoi au fost destinate de către Consiliul Judeţean Vrancea, comunei Garoafa. Satele din comuna Garoafa sunt formate din oameni săraci, fără venituri, trăiesc din cultura pământului şi creşterea animalelor, iar această calamitate naturală i-a nenorocit. Primarul din Garoafa, Gheorghe Maghiaru, a declarat că ajutoarele dorohoienilor şi botoşănenilor sunt o „adevărată mană cerească” pentru locuitorii comunei. Imediat a fost formată o echipă de oameni şi s-a trecut la descărcarea tirului, ca loc de depozitare a alimentelor s-a stabilit sala de conferinţe a primăriei pentru a evita înghetul acestora. Ajutoarele au fost depozitate la loc sigur şi cu o temperatură optimă, urmând ca în acea seară să se facă pachete care să conţină din toate alimetele duse de la Dorohoi, apoi să fie distribuite în patru sate din comună.

Primarul a povestit cum au curăţat un drum care făcea legătura dintre comuna Graroafa şi un sat învecinat, a fost curat prin jurul orei 00:00, iar pe la ora 01:30 datorită vântului puternic au fost nevoiţi să se întoarcă să reia dezăpezirea acelui drum, căci după două ore era înfundat. „După descărcarea ajutoarelor primite de la Dorohoi, vom face pachete şi le vom distribui oamenilor. Este un gest extraordinar, le mulţumim dorohoienilor, ajutoarele sunt extrem de binevenite pentru bătrânii din satele afectate”, a spus primarul comunei Garoafa.

Drumul a fost greu din cauza nămeţilor, dar scopul a fost dus la îndeplinire iar sinistraţii au primit alimentele atât de necesare.  (DorohoiNews.ro, Andrei B.)


Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Ajutoare (2)AjutoareAjutoare (3)Ajutoare (4)Ajutoare (5)Ajutoare (6)Ajutoare (7)Ajutoare (8)Ajutoare (9)Ajutoare (10)Ajutoare (11)Ajutoare (12)Ajutoare (13)Ajutoare (14)Ajutoare (15)Ajutoare (16)
DorohoiNews.ro, 20-02-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica
SC PIZZA COM SRL, cu sediul în Dorohoi, str. D. Pompeiu, nr.5, bl. C2, ap. 10, înregistrată ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro