Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_024

Miercuri, în prima zi a manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, au avut loc acțiuni pe diferite teme cum ar fi: desene pe asfalt, acțiuni preventive organizate de I.S.U. Botoșani, un program artistic prezentat de Clubul Copiilor Dorohoi și spectacolul Magic Show (teatru, iluzionism, animale exotice), prezentat de Asociația Magic Art și Trupa Teatrului Cristianis Bacău.

„Am spus de foarte multe ori că Dorohoiul este mult mai frumos atunci când ies şi pleacă copiii la şcoală. De data aceasta, toţi copii sunt pe Pietonalul Grigore Ghica unde se bucură de viaţă, de soare şi îşi arată măiestria în toate domeniile lor de activitate. Sunt deosebit de frumoşi, sunt veseli şi mă bucur pentru că am organizat Zilele Copilului pe o perioadă de trei zile. Sper ca aceste zile să fie o imensă bucurie pentru copii, părinţi şi pentru bunici.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu.

Clubul Copiilor Dorohoi a prezentat în prima seară de spectacol puncte artistice precum:

- solistii de muzica usoara: Razvan Ionescu, Antonio Tanasa si Andrei Gorgan - coord. inv. Paul-Ciprian Mihai
- Formatiile de dansuri moderne "Jingles" si "Electrik purple" - coord. prof. Constantin Dicu
- Orchestra "Mugurelul" (grup vocal, solisti vocali, solisti instrumentisti) - coord. prof. Marcel Dupu
- Grupul vocal al Gradinitei Nr.9 "Stefan cel Mare si Sfant" Dorohoi
- Formatiile de dansuri populare "Alunelul" si "Stejarelul" - coord. prof. Constantin Dicu si instit. Leonid Enea
- D-na Elena Mandrescu (Orchestra "Rapsozii botosanilor")
- D-na Mariana Cotofrei Istrate, pensionara din Dorohoi.

Spectacolul a continuat cu un show prezentat de Asociația Magic Art și Trupa Teatrului Cristianis Bacău. Show-ul prezentat de aceştia a fost unul de divertisment, cu momente de teatru pentru copii, numere de magie şi iluzionism, clovni, jonglerie, momente vesele, surprize din lumea Disney şi un număr de fachirism indian, piton, tarantule şi scorpioni.

„La invitaţia domnului primar şi a Consiliului Local organizăm un spectacol de revistă pentru copii. În spectacol am prezentat un moment de teatru pentru copii şi diferite numere de magie, iluzionism şi fachirism indian.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, magicianul Cristianis. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)

Vezi Galerie FOTO completă de la eveniment, Click AICI!

Autor: DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_024Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_007Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_013Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_014Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_016Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_027Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_047Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_065Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_067Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_072Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_076Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_085Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_089Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_092Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_093Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_107Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_108Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_110Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_114Zilele Copilului Dorohoi - Spectacol prima seara_117
DorohoiNews.ro, 31-05-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

31.05.2012 la 11:39

felicitari domnule primar pentru tot ce ati realizat in mandatul dumneavoastra pentru dorohoi,respectiv dorohoieni

31.05.2012 la 08:44

dc nu merge sa vad albumul foto ? :(

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu gândul la popasul scurt al omului pe pământ și la neputința umană în fața marii ...

Organizația Municipală PSD Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Organizația Municipală PSD Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu regret și tristețe am aflat de trecerea în neființă a bunicii colegei noastre Cristina-Elena ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând teren în cartierul Trestiana Dorohoi

Vând teren în cartierul Trestiana Dorohoi
Vând teren intravilan în suprafața de 1 500 mp intabulat situat în municipiul Dorohoi, ...

Vând locuri de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând locuri de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vând locuri de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari, zona rezidențială, cu toate utilitățile. ...

Cumpăr apartament 2 camere

Cumpăr apartament 2 camere
Ofer 50 - 80 000 euro, pentru apartament de două camere, decomandat, maxim etajul 2, în zona centrală, ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi este alături de doamna ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro