Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

CL Dorohoi_01

Consilierii dorohoieni s-au întâlnit ieri, 25 iulie 2013, începând cu ora 15:00, în incinta Casei Municipale de Cultură, într-o şedinţă extraordinară.

La această ședință au participat 16 consilieri, care au dezbătut proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi și deși au existat câteva discuții contradictorii, toate au fost discutate şi aprobate.

Un moment notabil în cadrul acestei ședințe ar fi prezența directorului Spitalului Municipal Dorohoi, Valerian Andrieș, care a participat pentru a da replică acuzelor aduse atât la propria persoană cât și la adresa spitalului, în ședința anterioară de către un consilier.

Proiectele de hotărâre care au fost dezbătute și supuse la vot Consiliului Local, conform ordinei de zi, au fost:


1. Proiect de hotarare privind aprobare PT, DE, DL, DTAC pt. ob. inv. "PATINOAR ARTIFICIAL -B-dul Victoriei nr. 120 Municipiul Dorohoi".
2. Proiect de hotarare privind aprobare PT, DE, DL, DTAC pt. ob. inv. "PISCINA PUBLICA SEMIOLIMPICA - Municipiul Dorohoi ".
3. Proiect de hotarare privind arobarea contravalorii lucrarilor efectuate de chiriasii Ciubotaru Anabela Iordana la imobilul situat in str. D-va Rosie nr. 156 si Toporas Anisoara, la imobilul situat in str. Dumitru Furtuna nr. 7, ap. 12, et. 3, aflate in domeniul public si privat al Mun. Dorohoi si compensarea acestora cu chiria datorata.
4. Proiect de hotarare privind aprobare a doua schimburi de locuinta situate in Cartierul Drochia, destinate inchirierii, inte titularii contractelor de inchiriere.
5. Proiect de hotarare privind aprobarea concesionarii supraf. Dd 27,00 m.p. teren situat in B-dul Victoriei nr. 1-3, p.c. 3459, ocupat de garaj, proprietatea d-lui Rotaru Gheorghe.
6. Proiect de hotarare privind concesionarea supraf.de 560 m.p. teren ocupat de constructii proprietatea C.N.S.L.R. FRATIA - Botosani, situat in str. Postei nr. 3, p.c. 2778, Mun. Dorohoi.
7. Proiect de hotarare privind concesionarea supraf. de 1.346,00 m.p. teren ocupat de constructii proprietatea A.C.R. Botosani-Filiala Dorohoi, situat in str. Liliacului nr. 2, p.c. 1348, Mun. Dorohoi.
8. Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor economici privind necesitatea efectuarii unor lucrari de reparatii curente - teren sport Scoala Gimnaziala " Alexandru I. Cuza"".
9. Proiect de hotarare privind  aprobarea indicatorilor economici pentru efectuarea unor lucrari de reparatii curente la trotuarele Salii de Sport din str. G.Enescu, apartinand C.N. Gr.Ghica Dorohoi.
10. Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor economici pt. realizarea unei rampe de acces pt. persoane cu dizabilitati, precum si repararea imprejmuirii cladirii Casa Municipala de Cultura Dorohoi.
11. Proiect de hotarare privind aprobarea listelor de prioritati pt. anul 2013, in vederea repartizarii locuintelor din fondul locativ apartinand dom. privat al Mun. Dorohoi, in regim de inchiriere si a locuintelor sociale si de necesitate din fondul locativ apartinand dom. Public al Mun. Dorohoi,
12. Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor economici privind necesitatea efectuarii unor lucrari de reparatii curente-teren sport - Colegiul National "Grigore Ghica"Dorohoi.
13. Proiect de hotarare privind darea in administrarea CN Gr.Ghica Dorohoi a unor bunuri imobile si mobile, situate in Dorohoi, str. 1 Decembrie nr. 30, apartinand dom. public al Jud. Botosani, primite in administrarea Mun. Dorohoi, cu Protocolul nr. 15.574/9.229 din 25.07.2013.
14. Proiect de hotarare privind inchirierea prin licitatie publica deschisa, cu strigare a terenului, in supraf. de 28,5 m.p. Situat in curtea Scolii Gimnaziale "Sp. Haret", str. Olinescu nr.2, Dorohoi, in vederea amplasarii unui chiosc (constructie provizorie).
15. Proiect de hotarare privind aprobarea organigramei si a statelor de functii la Spitalul Municipal Dorohoi, pentru anul 2013.
16. Proiect de hotarare pentru aprobarea organigramei si a statului de functii a aparatului de specialitate al Primarului si a institutiilor subordonate Consiliului Local al Municipiului Dorohoi.
17. Proiect de hotarare privind aprobarea vanzarii terenului proprietate privata a Mun. Dorohoi, p.c. 1350, in supraf. de 5106 m.p., str. C.D.Gherea nr. 6.
18. Proiect de hotarare privind efectuarea unui schimb de teren intre Consiliul Local Dorohoi si d-l Fodor Mihail si vanzarea terenului in supraf. De 4513,75 m.p., p.c. 46/62, str. Marasti nr. 1, teren ocupat de constructii propriet. SC FLORISOL PRODUCT SRL.
19. Informare inaintata de Directia de Asistenta Sociala Dorohoi privind activitatea asistentilor personali, desfasurata in sem I -2013.
20. Informare inaintata de Directia Edilitare din cadrul Mun. Dorohoi, la interpelarea verbala a d-lui cons. Olariu Telus.
21. Informare inaintata de Politia Municipiului Dorohoi privind activitatile desfasurate in sem I -2013 pt. asigurarea climatului de siguranta publica. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

CL Dorohoi_01
DorohoiNews.ro, 26-07-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro