Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoiul de altădată – Memoria filmului documentar – Partea a II-a_1

Aşa cum relatam, într-un articol precedent, când v-am prezentat primul film documentar realizat în anul 1991 de către Alexandru Roşca-Velea, suntem în posesia unui alt film, a unei alte marturii-document, care nu are o calitate artistică de excepţie, fiind filmat cu mijloacele tehnice existente în acea perioadă.

Printre recentele imagini „recuperate” în urma campaniei de reconstituire a istoriei oraşului, prin fotografie, care a început în vara anului 2013, la iniţiativa fotografului Marius Petrescu – „Dorohoiul de altădată”, pe lângă aceste două filme de mici dimensiuni, despre oraşul nostru, din „sipetul amintirilor” a fost scoasă şi o imagine unde, în primplan, regăsim spaţiul din faţa actualului Bloc Turn, aşa cum arata înainte ca acesta să înceapă a fi construit.

Solicităm acelor cititori ai Dorohoi News care deţin fotografii, vederi, cărţi poştale, cu aspecte ale trecutului istoric al oraşului, să le trimită pe adresa redacţiei, pentru a fi făcute publice. Va urma!

Autor: DorohoiNews.ro



Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Dorohoiul de altădată – Memoria filmului documentar – Partea a II-a_1
DorohoiNews.ro, 13-03-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

13.03.2014 la 18:53

Multe lucruri sunt in neregula in urbea noastra, dar ca sa spuna Vanea ca nu sunt trotuarele terminate atata timp cat se lucreaza inca, aceasta inseamna rea vointa si carcatosie. Hai sa-i lasam sa termine un lucru si apoi vedem de-i bine sau rau. Si sa stii ca daca este cazul, nici eu nu-i voi ierta. Pana una alta, sa uram spor la treaba primarului si echipei sale.

13.03.2014 la 11:41

S-a pornit cu modernizarea orasului dar s-au lasat trotuare neterminate. Asa se face treaba la noi! Trotuare cu pavaj denivelat. Bravo,domnule primar! Se vede ca si verificati cum se lucreaza. Sunteti un primar de nota 10..

13.03.2014 la 11:27

Recomandam, celor care au posibilitatea tehnica, sa foloseasca si sonorul. Documentarul, fiind insotit de o descriere audio.

13.03.2014 la 09:48

Buna ziua. De ce nu aratati ce proiecte urma s aconstruiasca Tovarasul Nicolae Ceausescu in orasul Dorohoi daca nu veneau tiranii care neau condus pana acum. Mai construiti niste blocuri prin oras ca suntem in un iunea eoropeana,sau suntem numai cobai pentru ei.

13.03.2014 la 07:59

Foarte interesant, adevărate amintiri...elevii de la începutul filmului pot fi acum părinți, pot arata copiilor lor aceste momente pline de sensibilități. Atunci, telefoane mobile nu erau încă apărute, circulația pe străzi era mai lejera-predominând Daciile, în Autogara vad vechile autobuze. Într-un cuvant: FRUMOS! Felicitări redacției și celor care se ocupa de aceste lucruri, pentru aceste reamintiri!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica
SC PIZZA COM SRL, cu sediul în Dorohoi, str. D. Pompeiu, nr.5, bl. C2, ap. 10, înregistrată ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro