Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

postas

Începând din acest an, primăria transmite prin poştă către contribuabilii persoane fizice şi juridice Deciziile de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren, impozitului pe mijloacele de transport, precum şi taxa de salubrizare pentru persoanele care locuiesc la blocuri. Aceste decizii cuprind obligaţiile fiscale pentru anul în curs și vor fi expediate cel târziu până la 15 martie.

Persoanele fizice sau juridice care au achitat integral obligaţiile fiscale până la primirea deciziilor respective nu mai trebuie să efectueze plata acestora.

Persoanele fizice sau juridice care au achitat parţial obligaţiile fiscale până la primirea deciziilor respective, trebuie să efectueze plata obligaţiilor fiscale rămase de plată, obligaţii de plată care au fost stabilite prin decizia de impunere.

Există posibilitatea să apară şi unele neconcordanţe în ceea ce priveşte numele destinatarului de la o anumită adresă sau înscrierea unor obligaţii fiscale datorate faptului că:

a) unele persoane fizice sau juridice nu au depus declaraţiile fiscale în termen de 30 de zile de la data apariţiei oricăreia dintre următoarele situaţii:
  
·    intervin schimbări privind domiciliul fiscal al contribuabilului;
·    se realizează modificări ce conduc la recalcularea impozitului datorat;
·    intervin schimbări privind situaţia juridică a contribuabilului, de natură să conducă la modificarea impozitului;
·    intervin schimbări privind numele şi prenumele, în cazul contribuabilului - persoană fizică sau schimbări privind denumirea, în cazul contribuabilului - persoană juridică.

b) unele persoane fizice sau juridice care au dobândit sau care au înstrăinat bunuri impozabile nu au declarat şi nu au prezentat actele translative ale dreptului de proprietate la serviciile de impozite şi taxe locale în vederea efectuării operaţiunilor de înregistrare sau scădere, după caz, din evidenţă a obligaţiilor fiscale;

c) nu a fost efectuată dezbaterea succesiunilor;

d) unele persoane care şi-au schimbat domicilul/sediul ca urmare a înstrăinării clădirii, nu au solicitat modificarea adresei în actul de identitate/certificatul de înmatriculare al societăţii şi nu au solicitat transferarea mijlocului de transport la noua adresă de domiciliu/sediu.

În toate aceste cazuri şi în situaţiile în care există nelămuriri în legatură cu deciziile de impunere, atât  persoanele fizice cât şi cele juridice se pot adresa zilnic la Serviciul impozite şi taxe locale din strada A.I.Cuza nr. 23.

Autor: DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

postas
DorohoiNews.ro, 16-02-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

16.02.2015 la 10:57

mai bine ati muta tomberoanele de pe aleea victoriei in spatiul special amenajat ca dupa schimbarea bordurilor stau in mijlocul drumului,deh angajatilor le e greu sa treaca peste borduri si nu uitati si de capacele de la caminele de apa care au fost furate.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica
SC PIZZA COM SRL, cu sediul în Dorohoi, str. D. Pompeiu, nr.5, bl. C2, ap. 10, înregistrată ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro