Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

paul-ipate-si-octavian-strunila

Începând cu această toamnă, Paul Ipate și Octavian Strunilă vor prezenta Fort Boyard, unul dintre cele mai spectaculoase și provocatoare show-uri din întreaga lume. Cu o vechime de peste 20 ani, formatul are ca scop să convingă concurenții să-și învingă cele mai aprige temeri. Din păcate, cei doi prezentatori n-ar putea fi niciodată concurenți.

Deși sunt în postura de a provoca vedetele să participe la probe care mai de care mai atrenante și totodată periculoase, Paul Ipate și Octavian Strunilă declară cu mâna pe inimă că ei nu s-ar încumeta la așa ceva. Cei doi recunosc nu numai că sunt plini de fobii, dar s-au întors din Franța cu încă alte câteva temeri. „Noi nu am ajuns concurenți pentru că nu am fi acceptat așa ceva și nu am acceptat așa ceva. Era cât pe ce, pentru că…na. Eu nu cred că se poate compara. Mie îmi este frică de înălțime, lui Paul de apă adâncă. Mai am teamă de întuneric”, ne-a declarat Octavian Strunilă, completat de partenerul lui, Paul Ipate. „Daa. Mi-este frică de șerpi, de apă adâncă. Dacă stau bine să mă gândesc, mie nu îmi era frică de șerpi până să ajung la Fort. M-am întors cu frica asta”.

Cei doi ne-au mai povestit că nici măcar nu și-au dorit să se pună măcar o dată în pielea concurenților și că, după ce au fost nevoiți să filmeze un promo într-o cameră care făcea parte și din concurs, au spus că nu le mai trebuie nimic altceva.

„Noi nu am testat nimic, absolut nimic și vreau să-ți mai spun ceva. La un moment dat ne-au băgat în camera aia care se învârtește cu tine, să facem un simplu promo, și era să vomităm acolo. Plus că eu nu mai vreau să fiu concurent. Prea mult am fost concurent. Am fost la MasterChef, la Ferma vedetelor, la Uite cine dansează”, ne-a declarat Octavian Strunilă, repetând că nu vrea să mai audă de vreun concurs, cel puțin nu în următorii 30 de ani.

De aceeași părere este și Paul Ipate, care însă s-a lăudat că în cazul lui, a participat doar la un singur concurs, pe care l-a și câștigat. „Și eu am fost o dată concurent, am câștigat și gata. Nu-mi mai trebuie”, a spus Ipate, întrerupt fiind de finul lui, Strunilă: „Tu da mă, ai fost o dată și bine. Eu mi-am consumat energia 9 ani. Nu mai vreau să fiu concurent. Gata. Poate peste 60, 60+, când mă pensionez, mai particip la din astea de degustat vinuri”.

Paul Ipate și Octavian Strunilă sunt la al doilea proiect Tv
Extrem de amuzanții și cu mare lipici la public, cei doi actori nu sunt la prima experiență de genul, ci la al doilea proiect pe care îl prezintă amândoi. După ce anul trecut au prezentat „Jocuri de celebritate”, anul acesta revin pe micul ecran cu „Fort Boyard”. „Îi merge mult mai bine de când m-a întâlnit pe mine și mie îmi merge perfect de când îl cunosc”, ne-a spus Ipate, însă Strunilă nu s-a lăsat mai prejos și i-a întors-o imediat nașului său de cununie. „Am face și unul fără celălalt, dar ne plictisim. Cât nu se filmează eu cu cine stau de vorbă? Cu cine fac glume? Atunci am zis, prin contract, să-l ia și pe el”, a spus amuzat actorul. Sursa: libertatea.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



ZiareBotosani.ro.ro



GALERIE FOTO

paul-ipate-si-octavian-strunila
DorohoiNews.ro, 28-08-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

28.08.2017 la 11:01

Bravo Strunila ! Succes. !

Publicitate



PUBLICITATE

Hidroplasto Botosani

PUBLICITATE

FARMACIA MAGISTRA

Farmacia Magistra

PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Contabilitate

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

EVENIMENTE

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează economist

SC din Dorohoi angajează economist
Societate din Dorohoi angajează economist. Informații și detalii la telefon 0754200415 , 0754200416 ...

SC angajează maistru, mecanici utilaje, instalatori și dulgheri - fierari

SC angajează maistru, mecanici utilaje, instalatori și dulgheri - fierari
Societatea Comercială Ludwig Pfeiffer angajează maistru, mecanici utilaje, instalatori și dulgheri-fierari ...

Angajăm operator calculator

Angajăm operator calculator
Broker de asigurări angajează operator calculator. Persoana căutată trebuie să posede cunoștințe ...

SC angajează inginer instalații și inginer constructor

SC angajează inginer instalații și inginer constructor
Societatea Comercială Ludwig Pfeiffer angajează Inginer instalații, Inginer constructor, pentru execuție ...

SC din Dorohoi angajează funcționar birou

SC din Dorohoi angajează funcționar birou
Societate din Dorohoi angajează funcționar birou. Relații la telefon 0745062079 între orele ...

Angajăm muncitori calificați și necalificați pentru industria încălțămintei și femeie de serviciu

Angajăm muncitori calificați și necalificați pentru industria încălțămintei și femeie de serviciu
SC Indor SA, cu sediul în Dorohoi, strada Colonel Vasiliu nr.74, jud. Botoșani, angajează muncitori ...

SC angajează urgent! Salarizare începând cu 3500 lei net

SC angajează urgent! Salarizare începând cu 3500 lei net
Angajăm pentru lucrări la București, dulgheri, fierari-betoniști, rigipsări și finisori, montatori ...

SC din Dorohoi angajează confecționeri mașină, calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează confecționeri mașină, calificați și necalificați
SC EUROPANT BT SRL DOROHOI, angajează confecționeri mașină, calificați și necalificați, societate ...

Angajăm îngrijitor sau îngrijitoare și bucătar

Angajăm îngrijitor sau îngrijitoare și bucătar
Asociația „Dă Speranță Vieții” Dorohoi angajează trei pesoane pentru următoarele posturi: 2 ...

SC angajează muncitori pentru echipe de montaj gazon sintetic

SC angajează muncitori pentru echipe de montaj gazon sintetic
Angajăm muncitori pentru echipe de montaj gazon sintetic. Relații la telefon: 0741273552

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro