Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Furtuna

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică cu privire la fenomene periculoase care vor afecta toată ţara în următoarea perioadă.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o informare meteorologică care vizează instabilitate accentuată manifestată prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în toate regiunile ţării, valabilă pentru intervalul 17 aprilie, ora 09.00 - 19 aprilie, ora 09.00.  Potrivit ANM, îndeosebi în sud-vestul, sudul şi estul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi de munte, cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30 l/mp

În aceasta săptămână,  vremea ramane instabila si racoroasa indeosebi la mijlocul saptmanii (miercuri si joi). Vor fi ploi temporare in toate regiunile, mai ales averse si descarcari electrice, importante cantitativ. In saptmana 23 aprilie – 29 aprilie estimarile Centrului European, indica pentru Romania o tendinta de incalzire a vremii, astfel valorile termice atat cele minime cat si cele maxime  se vor situa peste mediile climatologice pentru ultima decada a acestei luni. Asta insemna maximetermice in jurul valorilor de 22...24 de grade in vestul si sudul tarii si minime  de 10...12 grade.  In ceea ce priveste manifestarile asociate instabilitatii atmosferice (averse si descarcari electrice), acestea vor fi in diminuare ca intensitate si restrangere ca arie.

În săptămâna 23 aprilie – 29 aprilie, estimarile Centrului European indica pentru Romania o tendinta de incalzire a vremii, astfel valorile termice atat cele minime cat si cele maxime se vor situa peste mediile climatologice pentru ultima decada a acestei luni. Asta insemna maxime termice in jurul valorilor de 22...24 de grade in vestul si sudul tarii si minime de 10...12 grade. In ceea ce priveste manifestarile asociate instabilitatii atmosferice (averse si descarcari electrice), acestea vor fi in diminuare ca intensitate si restrangere ca arie. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Furtuna
DorohoiNews.ro, 16-04-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament decomandat cu două camere, etaj intermediar, în zona centrală a municipiului ...

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA
Suntem alaturi de nasii NINA si LIVIU GHERASIM,in aceste clipe grele cand mama Aurica a trecut la cele ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro