Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Arborii de la marginea E 85, tăiaţi în masă

Majoritatea copacilor care se aflau la marginea drumului european 85 (DN 2), imediat după ieşirea din Suceava spre Fălticeni şi mai departe spre Iaşi, au fost tăiaţi în cadrul unei campanii demarate acum câteva săptămâni. Același lucru s-a întâmplat și pe drumul național DN 29A Suceava - Varfu Câmpului - Dorohoi cu câteva luni în urmă. Având în vedere ritmul în care s-au făcut tăierile, foarte mulţi conducători auto s-au trezit, brusc, că au în faţă un decor total schimbat. Decizia de tăiere a copacilor a fost aplaudată de unii, care sunt de părere că în acest fel se reduce riscul deceselor în urma accidentelor rutiere, dar a fost condamnată vehement de alţii, care consideră că se pun la pământ cu prea multă uşurinţă din ce în ce mai mulţi arbori.

Răspuns oficial: arborii erau bătrâni şi puneau în pericol siguranţa rutieră

La solicitarea Monitorului de Suceava, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, reprezentantul pe Moldova al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), a transmis un răspuns oficial cu privire la aceste tăieri.

„Tăierea arborilor de pe aliniamentul DN 2, aflat în administrarea Secţiei de Drumuri Naţionale Suceava, se execută conform Instrucţiei privind plantaţiile rutiere, întrucât plantaţia respectivă a ajuns la vârsta de exploatabilitate şi, mai mult, unii arbori, prin starea lor biologică, reprezintă un real pericol pentru siguranţa circulaţiei”. Aşadar, cu alte cuvinte, plopii au fost plantaţi aproximativ în aceeaşi perioadă şi erau deja suficient de bătrâni pentru a reprezenta un pericol pentru siguranţa traficului. Concluzia celor de la „Drumuri Naţionale” a avut la bază şi incidentele care s-au petrecut în ultima perioadă, legate de crengi căzute pe drumul naţional-european.

„Tăierile de arbori se desfăşoară doar la lumina zilei, pe sectoare de maxim 100 de metri în aliniament şi maxim 50 de metri în curbe, cu respectarea strictă a Caietului de sarcini şi în conformitate cu Avizul emis de IPJ Suceava – Serviciul Poliţie Rutieră”, se arată în răspunsul semnat de inginerul Ovidiu Mugurel Laicu, directorul regional executiv al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi.

Puieţii vor lua locul copacilor bătrâni în perioada imediat următoare

Reprezentanţii companiei de drumuri naţionale au ţinut să mai dea asigurări că în locul copacilor bătrâni vor fi plantaţi alţii. Aceştia au precizat că în cursul anului 2015, personalul cu sarcini specifice din cadrul Secţiei de Drumuri Naţionale Suceava va planta în loc puieţi din pepiniera proprie a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi. Nu ne rămâne decât să sperăm că acest plan va fi pus în aplicare şi să urmărim dacă aşa se va întâmpla. Sursa: monitorulsv.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Arborii de la marginea E 85, tăiaţi în masă
DorohoiNews.ro, 23-02-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro