Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

campanu

Ştiu că geanta ţi-e prea grea. Într-una din cele mai creative perioade ale vieţii am reuşit să vă reducem la o combinaţie de taste copy-paste. Şi că, deseori, nu are cine să-ţi verifice temele. Adulţii sunt ocupaţi, obosiţi, absenţi. Crede-i, sunt aşa pentru că îţi vor binele.
Ştiu că te frământă incertitudinile ca pe un om mare. Viaţa ta este în întregime un şir de întrebări nejustificate. Au găsit părinţii loc la grădiniţa din cartier? Au reuşit să te înscrie în clasa 0 sau întâi acolo unde voiau? Se schimbă manualele sau programa şcolară? Vei da examene ca şi cei din anii trecuţi sau ele vor dispare ca fantomele în Scooby-Doo?
Ştiu că ai vrea să te joci dar nu ai unde să o faci pentru că părculeţele de joacă sunt doar pentru copiii de până la 10 ani. Dar nu-i invidia pe cei mici. Şi ei simt nedreptatea. Locurile de joacă şi terenurile de sport s-au transformat de mult în bişniţă. Crezi că părinţii au tot timpul 10 lei în plus ca să ofere 30 de minute de joacă în locul ăla public de-i zice parc?
La mulţi ani, copilule drag! Fiindcă e 1 iunie şi e campanie electorală azi vei primi anumite lucruri pe gratis. Dar de mâine costă!
 
La mulţi ani, părinţi ce vă iubiţi copiii!
 
Prea mult timp am acceptat să ne sacrificăm azi pentru a ne fi mai bine mâine.
De prea mult timp ne este interzis să ne bucurăm de aceste clipe, pentru a fi fericiţi altădată!
Ar trebui să ne fi săturat să tot fim generaţii de sacrificiu. Părinţii noştri au făcut parte dintr-o astfel de generaţie. Noi înşine am făcut parte dintr-o generaţie de sacrificiu. Copiii noştri, la rândul lor, plătesc, alături de noi, costurile crizei devenind o nouă generaţie de sacrificiu.
Şi mereu am sperat că mâine ne va fi mai bine. Când, de fapt, ar fi trebuit să cerem ca azi să trăim decent.
Se spune că dacă în copilărie nu ai avut bicicletă, iar mai târziu conduci un Mercedes, ceea ce contează cu adevărat e că nu ai avut bicicletă.
Deci nu uita să te bazezi pe ce e important! Copilul tău este important! Este de o mie de ori mai important decât cel mai important lucru de pe pământ. Şi el nu are nevoie acum de un Mercedes, ci de o simplă bicicletă.
Gândeşte-te la el şi fă să-i fie bine! Acum!
Acum votează! Fiindcă o bicicletă are nevoie de drumuri. Iar tu singur, oricât de puternic ai fi, nu vei putea să contruieşti singur un drum pentru bicicleta copilului tău.
 
Senator Câmpanu Liviu
Preşedinte UNPR Botoşani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

campanu
DorohoiNews.ro, 01-06-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro