Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

razvan-rotaru

Cu ocazia celebării Zilei egalității de şanse între femei şi bărbaţi, deputatul PSD Răzvan Rotaru a declarat că acordarea unei garanții a șanselor egale nu se realizează doar dacă se va scrie într-o lege că „Femeile sunt egale cu bărbații”. Acesta susține că pentru a îndrepta efectele trebuie să se înțeleagă cauzele și să se acționeze asupra lor.

„Una din principalele cauze care conduc la inegalitatea între bărbați și femei este orientarea timpurie a copiilor. Prin tradiție, dar și din cauza unui stereotip social, fetele sunt orientate către materiile umaniste, în timp ce băieții sunt îndrumați de părinți către matematică și fizică, ceea ce le va determina fundamental pregătirea pentru piața muncii. De aceea consider că avem nevoie de o reglementare a orientării vocaționale”, a declarat Răzvan Rotaru, membru în Comisia pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați din Camera Deputaților.

„Atunci când vorbim despre egalitatea de șanse între femei și bărbați sau între tineri și seniori, întâlnim foarte frecvent confuzia dintre drepturi și privilegii. Deseori, atunci când femeile cer să li se respecte drepturile, mulți înțeleg că femeile vor anumite privilegii și un tratament preferențial. În realitate, nimeni nu cere privilegii: nici femeile, nici tinerii, nici alte categorii care sunt afectate de anumite stereotipuri sociale și profesionale. Ceea ce cer femeile este egalitatea de șanse. Privilegiile se câștigă prin muncă, nu se acordă prin lege. Așadar, legea trebuie să garanteze drepturi fundamentale, nu să acorde privilegii”, arată social-democratul botoșănean.

„Ca parlamentari nu e suficient doar să proclamăm prin lege egalitatea de șanse dintre femei și bărbați. Îmi doresc așadar ca astfel de stereotipii să nu se mai manifeste în Parlamentul României. Votul meu ca tânăr deputat este egal cu votul tuturor celorlalți colegi. Am aceleași răspunderi și aceleași obligații. Nu cer privilegii și nici tratament preferențial. Vreau doar să fiu tratat și respectat la fel ca orice alt parlamentar, bărbat sau femei, tânăr sau mai în vârstă. Asta înțeleg eu prin egalitate de șanse”, a subliniat parlamentarul PSD.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

razvan-rotaru
DorohoiNews.ro, 08-05-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni
În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să găseşti cuvintele, pentru că ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro