Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

marius budai psd

Parlamentarul social-democrat Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a anunțat astăzi că în luna iulie, câștigul mediu net al românilor a ajuns la 2.391 lei, în creștere cu 15,1% față de aceeași perioadă de anul trecut, și cu 0,5% față de luna precedentă.

„Aceste date statistice arată că măsurile de guvernare ale PSD aduc mai mulți bani în mod real fiecărui cetățean. Creșterea economică nu este doar o creștere pe hârtie, ea se simte efectiv și în buzunarele românilor. În mod cert sunt încă multe lucruri de făcut, pentru că veniturile românilor sunt încă mult prea mici în comparație cu cele plătite în Europa pentru aceeași muncă și aceeași calificare”, a declarat Marius Budăi.

Datele oficiale ale Institutului Național de Statistică arată că evoluția economică vine din industrie și servicii cu valoare adăugată ridicată, ceea ce arată că investiţiile contribuie pozitiv la creşterea economică din trimestrul doi al acestui an, cu 0,6 puncte procentuale.

„În guvernarea PSD - ALDE toți oamenii de bună credință pot să constate direcția pe care am pornit, aceea de a crește veniturile tuturor categoriilor de populație. Acest lucru se vede în creşterea câştigului salarial mediu, plus 14% în iunie 2017 faţă de iunie 2016, în creşterea pensiei cu 15% faţă de iulie 2016 şi în reducerea sărăciei. Datoria publică brută raportată la Produsul Intern Brut e mai mică decât în Guvernarea Cioloș. Astfel, a scăzut de la 44.6% în decembrie 2016 la 43.2% în iulie 2017. Informaţiile sunt pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice şi arată clar cum mint cei care spun că ne împrumutăm pentru a putea plăti creşterile de salarii şi de pensii”, a subliniat deputatul botoșănean.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

marius budai psd
DorohoiNews.ro, 20-09-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Cumpăr apartament 2 camere

Cumpăr apartament 2 camere
Ofer 50 - 80 000 euro, pentru apartament de două camere, decomandat, maxim etajul 2, în zona centrală, ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi este alături de doamna ...

Vând casă în Dorohoi

Vând casă în Dorohoi
De vânzare două case situate în aceeași curte in municipiul Dorohoi str. Grigore Ghica ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibilă, preț 1500 lei Relatii la 0751763878

Vând teren intravilan în centrul satului Popeni

Vând teren intravilan în centrul satului Popeni
Vând teren intravilan in centrul satului Popeni. La 10 minute de Dorohoi.Pe teren este momentan ...

Ofer spre închiriere spațiu în suprafață de 200 mp

Ofer spre închiriere spațiu în suprafață de 200 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață de 200 mp., în Dorohoi, strada Oborul nou ...

Ofer spre închiriere apartament în zonă ultra-centrală

Ofer spre închiriere apartament în zonă ultra-centrală
Închiriez apartament cu două camere, etajul 1, utilat și mobilat complet, situat pe strada Prieteniei. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro