Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

df1

Astăzi, în urma recomandării primite cu votul în unanimitate al membrilor Biroului Permanent Județean al PSD Botoșani, mi-am depus candidatura pentru funcția de vicepreședinte PSD pentru a reprezenta regiunea de Nord-Est în conducerea națională a partidului. Este una dintre cele mai importante decizii ale carierei mele politice în cei 22 de ani de când fac parte din marea familie a Partidului Social Democrat.

În primul rând vreau să le mulțumesc colegilor mei de la PSD Botoșani pentru încrederea acordată de a-i reprezenta în forurile de conducere ale partidului la nivel național. Totuși, decizia privind fiecare funcție de vicepreședinte va fi luată în urma votului exprimat în congres. Este o mare responsabilitate pentru mine și îi asigur, atât pe colegii mei din Botoșani, cât și pe cei din restul Moldovei că voi trata de fiecare dată cu cea mai mare seriozitate toate problemele pe care mi le vor prezenta.

Sunt mândră că fac parte din Organizația PSD Botoșani și că am reușit împreună cu toți colegii mei de pe plan local să îi ascultăm pe botoșăneni, să le preluăm problemele și să le rezolvăm, indiferent că am fost la putere sau în opoziție.

Am parcurs toate etapele politice pe care un membru de partid trebuie să le îndeplinească pentru a  avea experiență, de la organizația de tineret și femei la coordonator de campanie sau președinte executiv și președinte interimar. De fiecare dată am pus înaintea propriilor obiective, interesul oamenilor care m-au ales în oricare dintre funcțiile pe care le-am îndeplinit până în prezent.   

Sunt și voi rămâne un om de partid dedicat proiectelor pe care le-am început atât în Botoșani, județul pe care reprezint în Parlament, cât și al inițiativelor și măsurilor pe care le-am susținut în Parlament pentru îndeplinirea programului de guvernare prin care am reușit în ultimul an să creștem veniturile pentru fiecare român, indiferent din ce categorie socială sau profesională face parte.

Am făcut acest pas pentru a continua munca pe care am început-o alături de colegii mei din toate organizațiile locale ale județului și a căror rezultate au început să se vadă în Botoșani prin proiectele finalizate și cele în curs de realizare la nivelul infrastructurii rutiere, sanitare, școlare, construcții de locuințe, aducțiuni de apă și canalizare.

Pentru mine contează mai puțin funcția pe care o dețin într-un anumit moment. Cel mai important este să se vadă rezultate concrete în urma activităților pe care realizez, indiferent de poziția în partid. 

De aceea, vreau să vă spun că orice ce funcție voi îndeplini care va rezulta în urma votului colegilor mei, la propunerea PSD, mă va onora și mă va responsabiliza să reprezint în primul rând botoșănenii și cetățenii care m-au votat, iar apoi românii din fiecare județ al țării.  

Îmi doresc să creez consens și stabilitate la nivelul PSD și să contribui atât cât ține de mine la respectarea angajamentlor luate în fața românilor prin punerea în aplicare programului de guvernare realizat de președintele nostru Liviu Dragnea și de specialiștii noștri de la centru.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

df1psd 8 martie
DorohoiNews.ro, 08-03-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro