Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

deputat-razvan-rotaru

Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru a condamnat atitudinea de ieri din Parlamentul European a europarlamentarului botoșănean Mihai Țurcanu, care alături de colegii săi de la PNL, a votat împotriva României și românilor.

„Alegătorii ne pot sancționa la vot atunci când greșim, dar să ajungi ca europarlamentar ales de proprii tăi concetățeni să votezi împotriva lor, este un gest de sfidare și trădare. În an centenar, nu putem accepta poziţia antiromânească a europarlamentarilor trimişi la Bruxelles să apere interesele naţionale şi care au votat împotriva României. Monica Macovei, Daniel Buda, Adina Vălean, Marian Jan Marinescu, Mihai Ţurcanu, Theodor Stolojan, Siegfried Mureşan, Cristian Preda, sunt numele europarlamentarilor pe care i-am trimis la Bruxelles şi care au votat împotriva României. Este o listă a ruşinii. Aceşti oameni lucrează împotriva ţării. Aceasta listă trebuie publicată în fiecare zi, până la viitoarele alegeri europarlamentare. Prin vot, aceşti oameni trebuie scoşi din viaţa politică şi din viaţa publică”, a declarat Răzvan Rotaru.

Reprezentantul PSD Botoșani a arătat că este inacceptabilă poziţia Parlamentului European care-şi permite să ceară României, printr-o rezoluție ostilă, în mod explicit să nu aplice legi care au trecut prin procesul democratic de adoptare şi prin filtrul Curţii Constituţionale. Fiecare grup politic european, împreună cu partidele lor din România, şi-a introdus propriile slogane, pentru vădite motive electorale.

„La 100 de ani de la Marea Unirea, avem nevoie de consens la toate nivelurile pentru reprezentarea românilor și României, atât în țară, cât și în Uniunea Europeană. Botoșănenii și toți cetățenii din țară așteaptă de la toate partidele o altfel de politică care să aibă în centru - cetățeanul și problemele lui, nu lupta pentru putere, interese personale sau deținerea de funcții. Atunci când discutăm de prioritățile țării noastre trebuie să lăsăm la o parte orgolile politice și lupta de partid și să tragem toți în aceeași direcție. Tot ce suntem astăzi, ca națiune, ca țară, ca popor, datorăm unor predecesori vizionari, patrioți, unor oameni a căror conștiință față de România ar fi trebuit să fie un model pentru întreaga clasă politică de azi! În Anul Centenarului Marii Uniri a României calea corectă este cea a conlucrării și colaborării dintre români, nu a dezbinării”, a subliniat deputatul botoșănean.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

deputat-razvan-rotaru
DorohoiNews.ro, 14-11-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni
În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să găseşti cuvintele, pentru că ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro