Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

dublare-alocatii-copii

PSD Botoșani informează botoșănenii că în timp ce toți deputații social-democrați care reprezintă județul Botoșani în Parlamentul României, respectiv Tamara Ciofu, Marius Budăi, Costel Lupașcu și Răzvan Rotaru au votat pentru dublarea alocațiilor copiilor de la 1 ianuarie 2020, reprezentantul PNL Botoșani, Cristian Achiței nu a vrut să voteze.

„Am votat pentru dublarea alocațiilor pentru copii, așa cum am făcut și în februarie, când Guvernul social-democrat a și pus imediat în practică această măsură. Deci am fost consecvenți. Alocațiile trebuiau să fie majorate pentru că erau mult prea mici față de necesitățile copiilor. Nu poți crește un copil cu 150 de lei pe lună. Nici suma de 300 de lei nu este suficientă, dar e mai aproape de necesități. Atât președintele Iohannis, cât și Guvernul Orban sunt obligați conform Constituției să aplice această măsură și să nu încerce să tragă de timp pentru a nu o pune în vigoare de la 1 ianuarie 2020. Ar fi un gest de sfidare și bătaie de joc la adresa părințiilor și a copiilor din toată țara”, se arată în comunicatul transmis de deputații PSD Botoșani.

Conform proiectului de lege redactat și votat de parlamentarii PSD, alocațiile cresc de la 150 de lei la 300 de lei pe lună pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani și de la 300 de lei la 600 de lei pe lună la copiii mai mici de 2 ani sau cu dizabilități.

„Guvernul trebuie să găsească soluții și are soluții. Până acum Guvernul PNL a lucrat mai mult pentru bănci și corporații și mai puțin pentru cetățeni. Dacă ar face invers, atunci ar avea soluții. Având în vedere că în Bugetul pentru anul 2020 pregătit de Guvernul Orban-Iohannis, educația și cercetarea au cel mai mic buget din ultimii 30 de ani, respectiv 2,9% din PIB, cu mult sub pragul de 6% din PIB considerat acceptabil, am luat decizia cu colegii noștri de la PSD din toate județele să aprobăm noi în Parlament alocarea de fonduri suplimentare în sistemul de învățământ. Așa vom proceda și de acum înainte în fiecare domeniu, ca urmare a faptului că PNL va diminua bugetele mai multor domenii vitale pentru țara noastră: Sănătate, Dezvoltare, Agricultură, Transporturi, Fonduri Europene”, au declarat deputații PSD.

Acum se face diferența între vorbe și fapte. În „România educată” văzută de Turcan, Orban, Iohannis și toți liberalii educația este crunt subfinanțată. PNL și-a arătat adevărată față. Atunci când erau în Opoziției susțineau creșteri de alocații și mai mulți bani pentru educație, iar după ce au ajuns la Putere, nu îi mai interesează oamenii de rând și problemelor lor, ci doar mediul corporatist și marile companii.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

dublare-alocatii-copii
DorohoiNews.ro, 19-12-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica
SC PIZZA COM SRL, cu sediul în Dorohoi, str. D. Pompeiu, nr.5, bl. C2, ap. 10, înregistrată ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro