Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Federovici

Am votat în Senat legea pentru scutirea de chirie a celor afectați de starea de urgență, alături de amânarea rambursării creditelor bancare, fără niciun cost suplimentar!

Alături de colegii mei din grupul PSD de la Senat acționăm decisiv în sprijinul populației și al economiei. Ne implicăm direct prin inițierea de legi cu soluții practice la problemele românilor! Nu mai așteptăm bâlbele și rateurile pe care le dă Guvernul cu fiecare OUG aprobat! Alături de legea pentru amânarea rambursării creditelor bancare, fără niciun cost suplimentar, am adoptat ieri în Senat proiectul legislativ pentru scutirea de chirie a sediilor de firme afectate.

Astfel, am luat decizia de suspendare la cerere a plății chiriei pentru sedii ori puncte de lucru ale operatorilor economici, profesioniștilor și autorităților publice și entităților juridice de drept privat, a căror activitate a fost întreruptă sau restrânsă urmare a aplicării stării de urgență. Scutirea de plata chiriei se aplică de la 1 Martie până inclusiv în luna de după încetarea stării de urgență.

În mod firesc, locatorii, adică proprietarii imobilelor închiriate, care nu încasează contravaloarea chiriei, potrivit proiectului de lege, sunt scutiți de plata obligațiilor față de bugetul de stat și bugetele locale aferente chiriilor neîncasate. După ce vor vota și colegii deputați de la PSD și legea va fi promulgată de președintele României, va intra în vigoare legea de scutire de la plata chiriei alături de legea pentru suspendarea plății ratelor bancare, fără dobânzi și penalități pentru creditele luate de populație sau de IMM-urile afectate de epidemia de coronavirus.

PNL nu ține cont de problemele cu care se confruntă românii, fie că sunt angajați, fie că sunt reprezentanți ai IMM-urilor! Ultimele măsuri aprobate de Guvernul Orban demonstrează că liberalilor nu le pasă de românii de rând și de companiile românești care trebuie sprijinite pentru a depăși criza actuală. PNL-ului îi pasă doar de bănci și de profitul acestora!

PSD nu abandonează! PSD rămâne pe baricade! PSD continuă să ia măsuri de protejare a cetățenilor și antreprenorilor români prin legi votate în Parlament în regim de urgență! Suntem alături de fiecare român!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Federovici
DorohoiNews.ro, 01-04-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

02.04.2020 la 14:39

Dar de pensiile speciale ?

01.04.2020 la 19:24

De chiria la ANL stiti ceva ?

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro