Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

3 Agafton

Centrul de Agrement Codrii de Aramă a avut parte de vizita a doi reprezentanți ai Ministerului Tineretului și Sportului, secretarul de stat Andra Costache și subsecretarul de stat Radu Lebădă, prim-vicepreședintele TNL Botoșani.

Aceștia au realizat o vizită de lucru la care au luat parte și directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret- Radu Humelnicu și administratorul centrului - Iulia Palade. Vizita celor doi demnitari face parte din strategia Ministerului Tineretului și Sportului de a analiza situația din teritoriu a centrelor de agrement și de a prioritiza locurile unde investițiile sunt absolut necesare pentru ca aceste centre să beneficieze de condiții la standarde europene pretabile pentru anul 2020. 

„Sunt foarte multe centre care nu au mai beneficiat de investiții majore de prea mult timp, scopul nostru este de a le îmbunătăți astfel încât să răspundă nevoilor actuale ale tinerilor. Multe dintre centrele de agrement au reușit să facă mici investiții din venituri proprii astfel încât să-și păstreze activitatea pe linia de plutire. Avem fonduri prin Compania Națională de Investiții, avem axele de finanțare din partea Ministerului Fondurilor Europene pe exercițiul financiar actual și cel mai important, trebuie să ne pregătim pentru fondurile europene din următorul exercițiu financiar 2021-2027. Centrul de Agrement Codrii de Aramă deține foarte mult potențial și ar putea fi la un nivel mult mai ridicat dacăaducem finanțarea necesară pentru dezvoltare. La nivel de Minister, echipa din care fac parte și-a  propus să sprijine activitățile de tineret și sport prin a le ofericondiții optime de desfășurare la standarde europene. Mai mult de atât, este o ambiție personală sprijinirea eforturilor făcute de conducerea DJST Botoșani pentru a promova și a menține Centrul de Agrement de la Agafton pe lista de obiective de interes pentru tineri. Sper că în cel mai scurt timp să putem face o vizită și la Clubul Sportiv Municipal pentru a analiza problemele de pe segmentul de sport și pentru a găsi cele mai bune soluții.” a declarat botoșăneanul Radu Lebădă.

„Mă bucur sa fiu pentru prima dată la Botoșani și mă bucur sa văd aici oameni implicați în ceea cepriveșteinteresul pentru activitățile de tineret. Vă asigur de tot sprijinul domnului Ministru Ionuț Stroe și a întregii echipe de la Ministerul Tineretului și Sportului. Am încredere că alături de colegul meu Radu, vom găsi cele mai bune soluții pentru a sprijini dezvoltarea activităților de tineret și sport din județul dumneavoastră.” a declarat secretarul de stat Andra Costache.

Pe parcursul vizitei s-a punctat un alt aspect important, respectiv facilitarea conversației prin digitalizare, între minister, structurile din teritoriu și tinerii din România.

Membrii delegației ministeriale au încheiat vizita cu o întâlnire cu prefectul județului, domnul Dan Nechifor.

Comunicat de presă – PNL Botoșani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

3 Agafton12
DorohoiNews.ro, 29-05-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament decomandat cu două camere, etaj intermediar, în zona centrală a municipiului ...

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA
Suntem alaturi de nasii NINA si LIVIU GHERASIM,in aceste clipe grele cand mama Aurica a trecut la cele ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro