Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

bigfamily

În zilele noastre, decizia întemeierii unei familii este foarte greu de asumat pentru mulți dintre tinerii din România. Dacă nu există șansa unui sprijin material din partea părinților, este destul de dificil ca doi tineri căsătoriți să se poată descurca în viață să aibă o locuință și toate cele necesare pentru a putea da naștere copiilor  și a le asigura un trai decent.

Nu dorim să fim nostalgici după vechiul regim communist, dar poate nu ar strica să învățăm câte ceva și din ceea ce s-a facut bun până acum în țara noastră, referindu-ne strict la faptul că familiile, cu copii mai ales, erau ajutate și susținute de stat prin asigurarea unui cămin dar și prin locurile disponibile în creșele și grădinițele pentru educarea și formarea copiilor, fără nici un cost financiar din partea părinților.

De aceea, ALDE Botoșani solicită celor care conduc județul Botoșani și au posibilitatea prin fonduri europene sau din banii județului să facă aceste lucruri pe care cetățenii le solicită și le așteaptă de la ei, ca familiile sa fie încurajate să aibă copii, în condițiile în care natalitatea din județul nostru este în scădere.

„Mergând  zilnic și discutând cu locuitorii județului Botoșani am indentificat o problemă foarte dificilă și importantă la nivelul județului Botoșani. Ne plângem când urmărim datele la nivelul județului privind populația care este în scădere, dacă suntem realiști e clar că în județul Botoșani mor mai multe persoane decât se nasc și atunci ne întrebăm de ce este această situație. Autoritățile locale dar și autoritatea județeană au contribuit la această scădere a natalității, întrucât au neglijat și nu au făcut nimic pentru tinerii care doresc să-și unească destinele și să-și întemeieze o familie iar apoi să poată să aibă copii”, a declarat Roxana Florentina Țurcanu, președintele ALDE Botoșani.

Filiala ALDE Botoșani propune  Consiliului Județean Botoșani și reprezentanților Guvernului în teritoriu să demareze de urgență un program strategic pentru tinerii care se căsătoresc și să fie susținuți financiar cu o primă de 10.000 lei, cu condiția ca  noua familie să dea naștere măcar unui copil. 

Important este ca autoritățile să se ocupe ulterior și de acești copii, punând la dispoziție părinților mai multe creșe și grădinițe pentru a-i putea crește și educa pe cei mici într-un mod armonios  și lipsit de grija ocupării unui loc într-o astfel de instituție  de învățământ, care în prezent sunt tot mai puține la stat iar în mediul privat este destul de costisitor, ajungând chiar și la 1200 lei lunar  pentru un copil. Acest proiect va fi susținut și de parlamentarii ALDE, dar dorim  ca și cei care guvernează România și cei care conduc județul Botoșani să facă toate demersurile necesare în acest sens, să se apuce serios de treabă și în urma muncii lor, să putem vedea și noi concret, că botoșănenii pot beneficia de aceste lucruri atât de necesare.

Președintele ALDE Botoșani, Roxana Florentina Țurcanu

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

bigfamilyFamilie
DorohoiNews.ro, 01-07-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro