Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

bogdan-dascalescu-candidat-alde

Situația financiară îngrijorătoare prin care trece companiade apă aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, după sentința defavorabilă dată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, a atras atenția candidatului ALDE la șefia județului, Bogdan Dăscălescu.

În opinia sa, despăgubirile pe care SC Nova ApaServ SA va trebui să le plătească în urma litigiului cu o societate comercială din Botoșani, vor afecta în mod direct bugetul Consiliul Județean Botoșani și vor constitui o povară pentru oricine va ajunge la conducerea județului.

„Sentința dată de magistraţii CCIR era predictibilă, însă conducerea Consiliului Județean și operatorul de apă, în loc să se preocupe de găsirea unor soluții pentru rezolvarea acestei probleme, au sperat că inevitabilul nu se va produce. Declarațiile șefilor celor două instituții cu privire la suma de plată pe care SC Nova ApaServ trebuie să o plătească în urma procesului, sunt ambigue și nu au niciun element care să confere siguranța continuării activității de către furnizorul de apă. Este inadmisibil ca un președinte de CJ să transfere întreaga responsabilitate a eșecurilor sale, pe umerii viitorului șef al județului. Subliniez că pe lângă despăgubirile stabilite de instanță în cuantum de 7,5 milioane de lei, fiecare zi de întârziere a efectuării plății atrage după sine dobânzi penalizatoare care se vor adăuga cheltuielilor de judecată și celor privind executarea silită, tot în sarcina SC Nova ApaServ. Situația este gravă, iar afirmațiile managerului de apă privind negocierea termenului de plată cu avocații societății câștigătoare sunt nerealiste și dovedesc atât modul defectuos de abordare a acestei probleme grave, cât și încercarea de minimizare a efectelor create de litigiu”, a declarat Bogdan Dăscălescu.

Candidatul ALDE atrage atenția asupra faptului că situația de la SC Nova ApaServ nu este singura cu impact asupra finanțelor Consiliului Județean. O sumă aproximativ egală va trebui să fie plătită din conturile CJ în urma procesului pierdut de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri cu firma de construcții care a efectuat lucrările pe drumul DJ 282B între localitățile Prăjeni și Plugari. 

„Viitorul președinte al Consiliului Județean va primi o grea moștenire de la actuala administrație județeană și va fi o adevărată provocare să gestioneze resursele financiare și așa limitate, de care dispune instituția”, a mai spus reprezentantul ALDE, Bogdan Dăscălescu.

„Este inadmisibil ca ura dintre partidele mari, orgoliile fără margini ale unor oameni care fac politică mai presus de administrație, dorința de a-și promova propriile ambiții cauționate de cine știe ce avantaje imediate, toate acestea să ne ducă în situația de a pierde procese pentru proiecte începute de fostele administrații, care nu au fost continuate de actuala administrație și pentru care trebuie să plătim sume uriașe de bani, bani din banii noștri”, a încheiat Bogdan Dăscălescu.

- Comandat de Partidul Alianta Liberalilor și Democraților - ALDE, filiala Botoșani
- Realizat de PLAY BY PLAY SRL
- Cod unic de identificare mandatar financiar: 21200063

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

bogdan-dascalescu-candidat-alde
DorohoiNews.ro, 14-09-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro