Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

bolnavi cu hepatită C

Asociaţia Pacienţilor cu Boli Cronice, împreună cu Institutul de Boli Infecţioase "Matei Balş", a derulat în prima jumătate a acestui an cea mai vastă campanie pentru depistarea infecţiei cu virusul hepatitic C, punându-se la dispoziţia celor interesaţi 50.000 de teste, iar 4,63% dintre subiecţi au fost găsiţi pozitivi, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele organizaţiei, Cezar Irimia.

El s-a referit şi la studiul realizat în perioada 2006 -2009 de prof. dr. Liana Gheorghe de la Institutul Fundeni care evidenţia o prevalenţă a infecţiei cu virusul C de 3,23%.

„Estimările specialiştilor arată că vârful epidemiei de hepatită C va fi atins în România în jurul anului 2020, din cauza cumulării pacienţilor infectaţi înainte de anul 1989 cu persoanele nou-infectate prin utilizarea de droguri intravenoase, piercing sau tatuaje",
a spus Cezar Irimia.

El a adăugat că în România sunt 10% din cele 12 milioane de persoane care se presupune că ar fi infectate cu virus hepatitic C din Europa.

Potrivit prof. dr. Adrian Streinu Cercel, datele obţinute în această campanie vor fi interpretate în funcţie de diferiţi parametri tehnici, după care vor fi făcute publice.

El a menţionat că cei 7.000 de pacienţi care au venit la Institutul "Matei Balş" au primit şi chestionare, una din întrebări se referindu-se la calea de transmitere, ştiut fiind că în 40% dintre cazurile de infecţie cu virus C nu se cunoaşte acest lucru.

Prof. dr. Adrian Streinu Cercel a anunţat că în jurul datei de 14 august va fi gata un draft al Registrului Naţional pentru Hepatite, urmând să fie definitivat până în luna octombrie. Din octombrie până la sfârşitul anului să vor face testări, astfel ca să nu mai există raportări duble sau triple, a adăugat el.

Noul sistem va permite scoaterea din sistem dacă un CNP apare de două sau trei ori, în felul acesta existând posibilitatea unei situaţii exacte a pacienţilor, fie că sunt din privat, fie că sunt din sistemul public, a explicat prof. dr. Adrian Streinu Cercel.

Registrul are trei componente la care se va mai introduce şi o a patra referitoare la situaţia din penitenciare, a completat medicul.

El a vorbit şi despre noul protocol de tratament, cu triplă terapie, pentru hepatita C, care va intra în vigoare de la anul şi care a fost înaintat la CNAS pentru aprobare, cu noua listă de medicamente compensate şi gratuite.

Timp de doi ani la Institutul de Boli Infecţioase "Matei Balş" au fost trataţi cu triplă terapie câteva sute de pacienţi, tratamentul fiind susţinut de companii, iar peste 80% au fost vindecaţi, a punctat medicul.

Dr. Luminiţa Ştefan, directorul Direcţiei medicale a Administraţiei Penitenciarelor, a reliefat că o testare începută în închisori la sfârşitul anului 2012 pe 9.336 de persoane a arătat că 9,5% dintre cei testaţi erau pozitivi la virusul hepatitic C.

Medicul a subliniat că pacienţii sunt monitorizaţi şi sunt trataţi, un număr de 386 având dosarele aprobate.

România ocupă locul 1 în Europa ca număr total de cazuri de hepatită C, potrivit datelor de prevalenţă raportate de OMS, şi locul 4 ca rată a mortalităţii cauzate de afecţiunile hepatice, având 44,5 decese la suta de mii de locuitori comparativ cu media europeană care este de 15 decese la suta de mii de locuitori.

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice se va implica şi în viitor în campaniile de diagnosticare precoce, dar şi de prevenire a afecţiunilor hepatice, a declarat preşedintele organizaţiei, Marilena Debu.

Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei va fi marcată pe 28 iulie în Bucureşti, la Plaza România, în Braşov - Centrul Civic, în Câmpia Turzii - Parcul Central, dar şi în penitenciarele de la Giurgiu şi Craiova. Sursa: AGERPRES

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

bolnavi cu hepatită C
DorohoiNews.ro, 27-07-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro