Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Guvernul a alocat în premieră buget propriu strategiei pentru romi
Convocaţi de prefectul Costică Macaleţi, membrii Biroului Judeţean pentru Romi au fost anunţaţi că în acest an, pentru prima dată, Strategia Guvernului României de Incluziune a cetăţenilor romi are buget propriu, defalcat pe domenii de activitate. Fondurile sunt pentru anii 2015-2016, iar suma cea mai mare, de peste 160.000 mii lei, este destinată rezolvării problemelor locative. Cca 138.000 mii lei au fost alocaţi pentru domeniul educaţiei tinerilor romi, în timp ce al treilea capitol ca finanţare este cel al sănătăţii, cu un buget de peste 36.000 mii lei.
 
„Fondurile vor ajunge în Botoşani dacă primăriile şi celelalte instituţii implicate în problematica romilor vor depune proiecte documentate, dacă vor implementa în mod real măsurile propuse pentru aceşti ani.”, a explicat prefectul Costică Macaleţi.
 
BJR a prezentat în acelaşi context calendarul activităţilor propuse pentru implementarea măsurilor de protecţie şi integrare a minorităţii  rome din judeţul Botoşani, punându-se accent pe reducerea discrepanţelor dintre copii, luându-se în calcul sistemul de burse, oferirea primelor de angajare, organizarea şi reorganizarea structurilor de asistenţi comunitari şi mediatori sanitari.
 
La discuţii a participat şi deputatul Tamara Ciofu, vicepreşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor. Aceasta a preluat o serie de probleme ridicate, atenţionând asupra necesităţii înscrierii familiilor de romi la medicii de familie. Totodată, parlamentarul a mulţumit autorităţilor locale pentru sprijinul acordat în vederea implementării unui proiect pilot ce include judeţul Botoşani, alături de alte trei din ţară.
 
„Au fost prinse opt comune din Botoşani în acest proiect finanţat din fonduri UE, urmând să se discute în perioada imediat următoare cu fiecare comunitate şi fiecare persoană în parte. Vom avea şi alte întâlniri, cu domnii primari şi cu alţi reprezentanţi de instituţii şi vă rog să acordaţi tot sprijinul necesar.”, a explicat deputatul. Tamara Ciofu a anunţat şi înfiinţarea unei linii verzi menite să stea la dispoziţia comunităţilor rome, pentru semnalarea problemelor de sănătate.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Guvernul a alocat în premieră buget propriu strategiei pentru romiGuvernul a alocat în premieră buget propriu strategiei pentru romi (2)Guvernul a alocat în premieră buget propriu strategiei pentru romi (3)
DorohoiNews.ro, 20-02-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro