Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

saracie (3)

Un grup de elevi ai Colegiului Naţional „A.T.Laurian” din clasele a IX-a şi a VIII–a au făcut o vizită joi la amiază familiei Tărnăuceanu, în Dumbrava Roşie, nr. 64.

Georgiana ştia de musafirii ce urmau să apară, aşa că s-a învoit de la şcoală ca să fie de faţă. Şi-a aşteptat musafirii în prag, cu o căţeluşă de două luni în braţe, ce ţine loc de alte jucării. Tinerii laurieni, alături de profesorii lor, i-au dăruit Georgianei bani, pachete cu hăinuţe, dulciuri şi alimente, însă aflând suma cu care femeia trebuie să se descurce în fiecare lună, au plecat cu gândul amar. Chiar dacă darurile sunt oferite înainte de Crăciun, făcând, poate, Sărbătorile mai frumoase, familia Tărnăuceanu are nevoie de mult mai mult ajutor şi susţinere din partea societăţii.

„Am aflat de această familie de la o colegă ce a predat în Laurian şi care acum ţine legătura cu noi din Belgia. Este vorba despre doamna Elena Agachi. Cu siguranţă sunt şi alte familii cu probleme materiale ce au nevoie de ajutorul semenilor lor, dar familia Georgianei impresionează prin discreţia şi demnitatea cu care îşi trăieşte necazul. Un necaz ce te lasă mut şi neputincios. Trăim într-o societate nedreaptă, în care se cheltuie milioane de lei pe ajutoare sociale date unor oameni ce ar putea munci dar refuză, iar familiile precum aceasta nu au o susţinere reală.”, ne-a explicat Mihaela Prăjinariu, directorul plin al Colegiului Laurian, invitându-i pe toţi botoşănenii care se pot implica în ajutorarea unor familii precum cea a Georgianei s-o facă.

Georgiana are 11 ani şi creşte cu fratele său de 18 ani şi cu mama într-o locuinţă socială din Dorohoi. Trei suflete ce au mare noroc de ajutorul primăriei ca să poată avea un acoperiş de-asupra capului. Mama este bolnavă, primeşte de la stat o indemnizaţie de handicap, iar Andrei este încă elev de liceu la „Alexandru Vlahuţă” din Şendriceni. Aşa se face că venitul lor este de 400 de lei pe lună. După plata chiriei lunare, de 105 lei, rămân cu 300 de lei pentru a se hrăni o lună întreagă. Tot primăria îi ajută cu plata facturilor pentru încălzirea locuinţei, altfel le-ar fi imposibil să se descurce. Şi în aceste condiţii este de neimaginat ce inginerii financiare şi culinare face doamna Eugenia Tărnăuceanu de reuşeşte să asigure hrana a trei oameni din 300 de lei pe lună. Întrebată, răspunde cu discreţie că „ne-am obişnuit”. „Nu pot beneficia de vreun alt ajutor social pentru că aş pierde indemnizaţia de handicap.”, explică femeia. Eugenia are 41 de ani şi a divorţat de bărbat de mai bine de 19 ani, boala ei fiind, probabil, cauza care a cântărit cel mai greu pentru a ajunge în această situaţie. Este vorba despre o afecţiune neuronală ce-i cauzează crize frecvente, acestea făcând-o incapabilă de a se angaja undeva.

Georgiana nu are telefon, atracţia ce creează dependenţă colegilor săi de generaţie fiind prea scumpă ca să şi-o permită. Aşa că îl împarte pe al mamei pentru a ţine legătura „cu doamna profesoară de română, care ne transmite proiecte, cu prietenele care locuiesc pe strada mea şi care sunt şi colege cu mine. Ne întâlnim în fiecare zi ca să ne facem temele împreună.” În plus are doar câteva jucării de pluş pe care le-a depozitat în pod ca să nu ocupe prea mult loc.

-Irina SIMINICEANU

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

saracie (3)saracie (2)saraciesaracie (4)
DorohoiNews.ro, 07-12-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro